Adrian Mititelu a venit cu o propunere pentru Florin Prunea, chiar în timpul unei emisiuni TV, iar fostul fotbalist a reacționat imediat la oferta patronului de la FC U Craiova.
Finanțatorul formației din Bănie anunță schimbări importante la echipa sa, una dintre ele vizând aducerea lui Florin Prunea în funcția de președinte al oltenilor. De altfel, Adrian Mititelu i-a și făcut o nouă ofertă fostului fotbalist, chiar în direct.
Asta după ce, în vară, fostul portar refuzase propunerea craiovenilor de a ocupa funcția de președinte al clubului.
„La vară sunt șanse ca Florin Prunea să primească o nouă propunere. La vară se va schimba ceva. Chiar dacă retrogradăm, va fi o pierdere sentimentală, dar vom reveni imediat.
Dar eu cred că ne vom salva, echipa va arăta altfel de miercuri. Nu o spun doar ca să dau o notă de optimism. Noi nu vom mai pierde până la finalul sezonului. Suntem în stare de urgență de azi, fiecare secundă în cadrul echipei e altfel. Mă refer la comportamentul celor implicați.
Eu cred că putem câștiga și Cupa României. Avem licență UEFA, putem juca în Conference League la vară. Eu cred că ne vom salva”, a spus Adrian Mititelu, la Digisport.
Florin Prunea, care se afla în același studio, a spus că regretă că nu a acceptat prima ofertă a patronului de la FC U Craiova.
„Poate îmi pare acum rău că nu am acceptat. Eu vorbesc și acum cu dânsul, încerc să-l liniștesc, să-l temperez. Vorbesc și după meciuri”, a răspuns fostul jucător.
FC U Craiova traversează o perioadă dificilă, mai ales după eșecul împotriva Oțelul Galați, scor 1-2, din etapa a doua a play-out-ului Superligii. Oltenii au ajuns pe loc de baraj și sunt la un punct distanță de retrogradarea în liga secundă.
Finanțatorul de la FC U Craiova a hotărât ca din vară să nu se mai implice la formația olteană, cel care va prelua frâiele clubului urmând a fi Adrian Mititelu Jr, fiul său.
„Eu cred că noi vom rămâne în Superligă, pentru că începând de miercuri echipa va arăta altfel. Așa cred eu, eu cred că echipa asta nu va mai pierde niciun meci. Începând de azi suntem în stare de urgență, iar fiecare secunda este altfel.
Vom lupta pentru fiecare balon. Vom fi altă echipă, cel puțin din punct de vedere al atitudinii. Eu cred că vom câștiga și Cupa României. Avem licență de UEFA, poate jucăm și în Conference League.
Bauza are nevoie doar de o zi-două de repaus. Așa se întâmplă când se face primul 11 doar cu aceeași jucători, sunt doi-trei jucători care ar fi meritat să joace mult mai mult și care ar fi schimbat fața echipei.
E Sidibe, care nu apucat să joace când merita, poate și Bahassa. Începând de astăzi, eu răspund de tot. Am vrut să aduc două-trei nume de antrenori mari, dar le-a fost teamă să se implice. Toți vor de la vară
De la vară predau totul. De la vară, nu mă voi mai implica în fotbal niciun minut. Avem șapte meciuri pe care trebuie să le câștigăm”, a spus Adrian Mititelu, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER