Atacantul Rareș Burnete (20 de ani) mai are contract cu Lecce până pe 30 iunie 2025, dar șefii clubului din Serie A au decis să demareze negocierile pentru prelungirea înțelegerii.
Au început negocierile pentru prelungirea contractului. Vom vedea ce se întâmplă în perioada imediat următoare. Știu că s-a scris în iarnă și de un un interes la Rapidului, dar cu mine nu a discutat nimeni. Pentru mine, prioritar este să rămân afară, la Lecce sau în altă parte”, a declarat Rareș Burnete pentru ProSport.
Atacantul brașovean Rareș Burnete (20 de ani) a câștigat, recent, cu Lecce U19 pe terenul liderului Inter U19, echipă antrenată de Cristi Chivu. Lecce 19 s-a impus cu 1-0 cu reușita lui Burnete, care a transformat un penalty în minutul 66. Și portarul lui Lecce U19, Alexandru Borbei, a făcut un meci mare cu Inter, reușind să apere un penalty executat de Aleksandar Stankovic, fiul fostului mare fotbalist Dejan Stankovic.
A fost un meci foarte greu. Alexandru Borbei a apărat un penalty în startul jocului, apoi am jucat în inferioritate numerică din minutul 37. Apoi, în partea secundă am reușit să înscriu și să aduc victoria. Cu Cristi Chivu am discutat puțin la finalul meciului, ne-am urat baftă și cam atât”, a spus Burnete.
„Victorie senzațională obținută de Lecce pe terenul lui Inter Milano, liderul detașat al campionatului Primavera. Din nou românii au fost protagoniștii principali. Căpitanul Rareș Burnete a înscris unicul gol al întâlnirii, demonstrând și în acest meci un caracter și o personalitate ieșită din comun. Batjocorit la naționala U20 a României, unde a făcut doar act de prezență în cele doua partide fără miză ale tricolorilor, Alex Borbei strălucește în fotbalul italian. Portarul român s-a făcut remarcat cu o prestație de zile mari, încununată cu un penalty apărat și cu permanentă siguranță pe care a dat-o echipei sale. Felicitări băieți, să vă fie mereu munca răsplătită”, este mesajul postat de agentul lui Burnete și Bornei, Cătălin Sărmășan.
Rareș Burnete a început fotbalul la FC Bența Brașov, apoi a trecut la Colțea Brașov, de unde a fost remarcat de cei de la Academia Hagi. În vara lui 2020, Burnete nu a ajuns la un acord cu cei de la Viitorul pentru un contract de jucător profesionist. Cazul a ajuns pe masa comisiilor FRF, iar fotbalistul brașovean a avut câștig de cauză. După despărțirea de Viitorul, Burnete a revenit la Colțea Brașov, de unde a fost împrumutat la SR Brașov în Liga 3. După doar câteva meciuri în Liga 3, Burnete a făcut trecerea în fotbalul italian și a semnat cu Lecce.
Burnete a debutat în Serie A în acest sezon, într-un meci cu Lazio în care a reușit și un assist. În ultimul meci din campionat, Lecce – AS Roma, scor 0-0, Burnete a fost doar rezervă.
Atacantul este internațional U21 și speră să ajungă cu naționala pregătită de Daniel Pancu la EURO 2025. După șase meciuri disputate în grupa E, România U 21 ocupă locul doi în grupă, la un punct în spatele liderului Elveția.
Avem șanse de calificare la EURO, mai ales că vom juca cu Elveția acasă”, a mai spus Burnete.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER