Dinamo și UTA speră, joi, în reducerea sancțiunii la recurs. Motivarea deciziei Comisiei de Disciplină scoate la lumină un detaliu șocant. „Câinii” „și-au dat acordul” ca Sud Steaua să intre la meciul cu arădenii! Detalii uluitoare din spatele pedepsei! Roș-albii au angajat un avocat specializat în dreptul sportului. EXCLUSIV

Dinamo și UTA speră, joi, în reducerea sancțiunii la recurs. Motivarea deciziei Comisiei de Disciplină scoate la lumină un detaliu șocant. „Câinii” „și-au dat acordul” ca Sud Steaua să intre la meciul cu arădenii! Detalii uluitoare din spatele pedepsei! Roș-albii au angajat un avocat specializat în dreptul sportului. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17.25. Ședința Comisiei de Recurs din cadrul FRF s-a încheiat. Dinamo și UTA așteaptă cu emoție. Comisia a amânat pronunțarea pentru 9 Aprilie!  

Articolul inițial:

Reprezentanții cluburilor Dinamo și UT Arad, formații sancționate, de către Comisia de Disciplină (FRF), să dispute patru meciuri cu porțile închise pe teren propriu, în urma incidentelor de la meciul direct de pe stadionul Arcul de Triumf, se vor prezenta, joi, în fața Comisiei de Recurs în speranța reducerii pedepsei. „Câinii” au angajat un avocat specializat în dreptul sportului. ProSport a aflat date șocante din spatele deciziei „CD”, pe care le prezintă în acest articol.

Dinamo a acceptat ca suporterii steliști să intre în stadion la meciul cu UTA! Detaliu șocant din motivarea deciziei Comisiei de Disciplină susținut de Jandarmerie! EXCLUSIV

EVENIMENTELE. 8 martie. Dinamo și UTA se întâlnesc, în ultima etapă a sezonului regular, pe arena „Arcul de Triumf” din București. Partida este clasificată, ca nivel de siguranță, ca fiind de risc mediu. Un detaliu al rivalității dintre suporteri mocnește și pare plasat la capitolul „și altele” de către organizator (clubul Dinamo) și forțele de ordine (în mod ciudat Jandarmeria și firma de pază care are contract cu Dinamo). Fanii arădeni sunt înfrățiți cu cei de la Steaua București – Sud Steaua-, iar în Giulești, la deplasarea anterioară, pe străzile riverane stadionului a ieșit iureș.

„Aproximativ 100”… „peste 100”… „aproximativ 200”

Ultrașii din Ghencea ajung la stadion în număr de „aproximativ 100” – conform apărărilor cluburilor UTA și Dinamo din fața Comisiei de Disciplină, „peste 100” în raportarea observatorului de joc, „aproximativ 200” după spusele Jandarmeriei Române. Dintre care 120, așa cum spune ultima surse citată, au făcut deplasarea cu tramvaiul 41. Bâlbâiala este clară, iar un element iese în evidență, cum ar putea fi disociații steliștii de arădeni?

La coborârea din mijlocul de transport în comun, ultrașii au avut un prin conflict. Cu forțele de ordine, după ce au încercat să devieze pe străzile lăturalnice, acolo unde se aflau rivalii de la Dinamo. După o repriză de gaze și petarde în fața Mănăstirii Cașin, spiritele s-au liniștit, iar fanii oaspeților, steliști și arădeni, au intrat în stadion. 

Cu două minute înainte de startul meciului, suporterii de la Sud Dinamo, care au ocupat sectorul lor tradițional pe „Arcul de Triumf” – în dreapta tribunei a II-a, în vecinătatea peluzei adverse- au aprins mai multe torțe pe care le-a aruncat în direcția celor de la Arad / Sud Steaua. În perdeaua de fum special creată, mai mulți fani au sărit pe teren, același lucru s-a întâmplat și din sectorul de la peluză, astfel că pe teren s-a iscat o bătaie între mai mulți ultrași. Efect? Intervenția hazardată a stewarzilor, întârziată a jandarmilor- care conform reglementărilor stau în afara arenei și intervin în caz de necesitate- și amânarea startului partidei cu 8 minute, într-o etapă în care mai multe jocuri erau programate să înceapă la aceeași oră.

Decizia

În urma incidentelor, pe baza consemnările observatorului, unei adrese pe care Jandarmeria Română – Direcția Generală de Jandarmi București a transmis-o Comisiei de Disciplină și apărării reprezentanților SC Dinamo 1948 SA și UTA, avocații Comisiei de Disciplină au aplicat, după două amânări solicitate de Dinamo și UTA, dispozițiile Articolului 82, Alin. 1 și 3 litera E, respectiv Articolul 83, Alin. 2, litera F și a sancționat ambele cluburi cu următoarele 4 jocuri cu porțile închise la partidele de pe teren propriu, respectiv amenzi de câte 100.000 lei.

Motivarea. „Sud Steaua a intrat pe stadion cu acordul organizatorului”. Cine este organizatorul? Dinamo! 

Aici intervin detalii foarte interesante pe care ProSport le-a aflat în exclusivitate. Motivarea deciziei este foarte importantă în construirea căii de apel. În acest sens, joi, Comisia de Recurs o să ia act de depozițiile celor două cluburi. Dinamo pare că și-a schimbat strategia și, după ce în fața Comisiei de Disciplină s-a prezentat cu juristul clubului (Dragoș Petcu) și ofițerul de securitate (Cristea Cojocaru), la recurs a angajat un avocat specializat în dreptul sportului. Așa cum a tranmis, zilele trecute, Andrei Nicolescu, avocat de meserie, administrator special SC Dinamo 1948 SA și acționar în cadrul Red&White. 

Tehnic, vom ataca decizia. Am luat opinia unor specialiști, alții decât noi, vom vedea ce putem remedia” – Andrei Nicolescu pentru Gazeta Sporturilor, 28 martie

Dar să revenim la motivarea Comisiei de Disciplină pentru că, repetăm, din aceasta se desprind, conform surselor ProSport, detalii foarte importante! Chiar de neînțeles.

Dacă mai sus am menționat diferențele de estimare ale părților în raport cu prezența galeriei oaspete, în continuare ne oprim la un prim aspect, spunem noi, esențial.

Conform adresei Jandarmeriei, un detaliu șochează și schimbă datele problemei în raport cu percepția sancțiunii. În informarea către Federația Română de Fotbal, prin care se cere toleranță zero și „aplicarea unor măsuri mult mai aspre decât amenzile”, deoarece „fenomenul huliganismului a luat amploare la cote alarmante”, jandarmii transmit că la această partidă echipa oaspete a fost încurajată de suporterii echipei Steaua București cu, atenție (!), „acordul organizatorului!”. Cine este organizatorul? Dinamo! Și mai este un detaliu foarte important, pe ce se bazează Jandarmeria Română, ce are în susținere acest „cu acordul organizatorului”? 

Jandarmeria mai transmite că unei persoane i s-a făcut rău din cauza fumului de la materialele pirotehnice, dar și că la meci au fost introduse mai multe mesaje cu caracter obscen, pe fondul faptului că în stadion au fost prezenți „spectatori minori”.

Informarea transmisă de DGJP către FRF, prin care au fost subliniate carențele organizatorice, a fost considerată probă „edificatoare” de către membrii comisiei. În relatarea evenimentelor, Jandarmeria a fost tranșantă, pe lângă acordul organizatorului legat de prezența celor de la Sud Steaua, „Dinamo nu a asigurat o poziționare conformă a grupurilor rivale de suporteri, a permis vânzarea biletelor în zonele/ sectoarele tampon (!), plus nu a facilitat un perimetru de delimitare al sectorului suporterilor echipei oaspete”.

Prezența în stadion a Sud Steaua a fost consemnată de avocații „CD”, iar acest lucru pare că contat în baza deciziei lor și apelarea articolelor menționate, astfel că ținând cont de rivalitatea dintre fanii dinamoviști și cei steliști, clubul organizator ar fi trebuit să ia măsuri mult mai drastice, cum ar fi interzicerea ultrașilor din Ghencea de a intra pe stadion sau plasarea acestora într-o altă zonă care să nu permită ca cele două facțiuni rivale să poată interacționa.

În plus, „câinii” au fost găsiți responsabili de neatenție și pentru faptul că fanii au introdus în teren materialele pirotehnice necesare scenariului care a dus la desfășurarea incidentelor de pe gazon.

Cum s-a apărat Dinamo?

Așa cum ProSport a prezentat zilele trecute, Dinamo a mers în fața Comisiei de Disciplină cu ultrașii, cei care și-au prezentat versiunea în incidentele de la meciul cu UTA și și-au prezentat regretele. Din informațiile obținute, unul dintre liderii Sud Dinamo a spus că o parte din vină o poartă clubul oaspete, care a permis accesul rivalilor lor de la CSA Steaua București, care au fluturat un steag capturat (al Brigăzii FRONT 48 care făcea parte din cealaltă galerie dinamovistă, Peluza Cătălin Hîldan), detaliu care a incitat.

Cum steagul capturat nu aparținea „Sud Dinamo”, ultrasul a spus că știe că printre reprezentanții „Sud Dinamo” au fost prezenți și ultrași din PCH pe care, însă, nu-i poate recunoaște.

De ce a fost acuzată UTA?

UTA, care a fost sancționată în oglindă cu Dinamo către de Comisia de Disciplină, a fost încadrată la articolele 82 și 83 din Regulamentul Disciplinar al FRF din cauză că, deși a anunțat că nu organizează deplasarea suporterilor, a solicitat bilete în cota de 5% din capacitatea stadionului. În acest context, clubul și-a asumat, conform regulamentelor, prezența fanilor și, implicit, obligațiile. Obligații care prevăd asigurarea siguranței prin prezența ofițerului reprezentant al clubului, dar și al unui număr de stewarzi (ai echipei vizitatoare, în cazul prezenței a mai mult de 100 de fani!). Ceea ce nu s-a întâmplat. ProSport a verificat informația și ea este confirmată de Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice.

Dacă se estimează că mi mult de 100 de suporteri se vor deplasa pentru a susține echipa la un joc organizat într-o altă localitate, clubul vizitator va desemna un număr corespunzător de stewarzi pentru a însoți suporterii la joc și pentru a asigura legătura dintre aceștia și autoritățile publice” – ROAF- Articolul 56, punctul 2, respectiv punctul 4 – litera L.

Dacă dinamoviștii au fost considerați vinovați pentru că au permis accesul celor de la Sud Steaua în stadion în calitatea lor de club organizator, cei de la UTA au fost sancționați pentru de pasivitate și acceptare a deciziei fanilor proprii – de care conducerea s-a disociat în fașa „CD”- prin care steliștii au fost asimilați în galeria arădeană, astfel că întreg grupul a fost considerat al echipei UTA!

Solicitarea lui Dinamo nu a fost luată în calcul de Comisia de Disciplină. „Câinii” ar fi vrut să amâne executarea sancțiunii

Conducătorii lui Dinamo, repetăm informația: „câinii” au fost reprezentanți de juristul Dragoș Petcu și de ofițerul de securitate Cristea Cojocaru, au solicitat ca în cazul unei decizii care prevede suspendarea terenului, ținând cont de importanța partidelor de pe teren propriu din play-off-ul Superliga, unde echipa este implicată în salvarea de la retrogradare, executarea pedepsei să fie amânată pentru sezonul următor. Articolele invocate de avocați în luarea deciziei nu au permis, însă, acest lucru.

Detaliu. Protestul Sud Dinamo de la meciul cu Rapid, alianța împotriva abuzurilor cu Sud Steaua

În luna ianuarie, galeria Sud Dinamo a ieșit în evidență prin atitudinea pe care a abordat-o în scandalul biletelor de la derby-ul cu Rapid. Atunci, conducerea „câinilor” a luat decizia, la solicitarea reprezentanților Peluzei Cătălin Hîldan, ca suporterii rivalilor din Giulești să fie poziționați la inelul superior al peluzei de la Arena Națională. În urma acestui detaliu, fanii alb- vișinii au boicotat derby-ul și nu au mai făcut deplasarea, aceeași strategie fiind urmată și de Sud Dinamo, însă cu o altă exprimare.

Astfel, sudiștii dinamoviști au intrat în stadion, au ocupat sectorul din lateralul tribunei a II-a, au arborat un mesaj sugestiv: „Ultras nu e despre a câștiga cele trei puncte, ci despre a nu-ți pierde demnitatea”, după care, în minutul 15 al partidei, cei 400 de ultrași au părăsit stadionul. Înainte de protestul lor, fanii au emis un comunicat în care au condamnat decizia conducerii în raport cu suporterii rapidiști.

Miercuri, într-un comunicat comun și atașat unei fotografii în care cele două grupuri de ultrași s-au afișat în Piața Constituției, lângă Palatul Parlamentului, Sud Steaua și Sud Dinamo au inițiat un gest puternic pe scena ultras împotriva abuzurilor forțelor de ordine. „Liber să fiu ultra”, scria pe steagul rivalilor care, cu această ocazie, au renunțat la „dușmănia” tradițională și au „strâns rândurile” pentru o cauză mai bună a ultrașilor din țara noastră.

În urma celor relatate în cadrul acestui articol, ProSport a solicitat punctul de vedere al ofițerului de securitate al SC Dinamo 1948 SA în legătură cu prezența celor de la Sud Steaua la meciul cu UTA.

Redăm răspunsul oficialului dinamovist.

Nu a făcut nimeni solicitare din partea clubului Steaua, nu aveam de unde să știm că ei vor veni la meci, de unde să știm, de unde să avem astfel de informații. Nici de la UTA. Nu mai știu ce s-a transmis de la Jandarmerie” – Cristea Cojocaru – Ofițer de securitate Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Horațiu Moldovan a debutat la Sassuolo! Cum s-a descurcat la primul meci din Serie B
Horațiu Moldovan a debutat la Sassuolo! Cum s-a descurcat la primul meci din Serie B
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×