Culisele relației dintre Zoia Ceaușescu și Mircea Sandu! „Eram frumușel. Am câștigat-o”. Decizia lui Nicolae Ceaușescu i-a salvat pe studenți acum 50 de ani

Culisele relației dintre Zoia Ceaușescu și Mircea Sandu! „Eram frumușel. Am câștigat-o”. Decizia lui Nicolae Ceaușescu i-a salvat pe studenți acum 50 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a recunoscut că retrogradarea echipei Sportul Studențesc și Universitatea Cluj acum peste cinci decenii a fost anulată după o intervenție la nivel înalt.

La finele sezonului 1972-73 trebuiau să se retrogradeze cele două echipe, fiind un sistem cu 16 formații. Însă sistemul competițional s-a modificat subit, mărindu-se Divizia A cu două echipe. Practic s-a trecut de la 16 la 18 echipe, sistem care a rezistat peste 30 de ani, inclusiv după Revoluția din 1989.

Culisele relației dintre Zoia Ceaușescu și Mircea Sandu! „Eram frumușel. Am câștigat-o”. Decizia lui Nicolae Ceaușescu i-a salvat pe studenți acum 50 de ani

Paul Cazan, coechipier cu Mircea Sandu, a dezvăluit că Zoia Ceaușescu, fiica dictatorului, îl simpatiza pe „Nașul”. Astfel că ultimul ar fi influențat la vârf decizia de a mări primul eșalon.

Mircea Sandu a zâmbit la auzul acestei informații și n-a infirmat varianta. Însă nu știe dacă a fost suficient de fermecător încât să se ajungă la o decizie la cel mai înalt nivel politic.

„Eram frumușel. Cu Zoia Ceaușescu și cu Traian Ștefănescu, ministrul Tineretului, am fost la Jocurile Universitare de la Berlin și acolo am avut privilegiul de a o cunoaște, un om modest, inteligentă.

Probabil modul meu de respect am câștigat-o pentru Sportul Studențesc și e posibil ca Zoia Ceaușescu să fi intervenit în familie. Să fi avut un rol să nu retrogradăm atunci.

A fost o decizie corectă pentru că ani la rând, ulterior, ne-am bătut la primele locuri.

Am avut acel sistem cu 18 echpe și s-a făcut performanță. Azi nu mai avem un vârf de echipa națională. Eu am fost selecționat la echipa națională din Divizia B, de la Sportul Studențesc. Am jucat cu Franța, în 1972, am bătut cu 2-0

Atunci erau fotbaliști, acum sunt mai mulți jucători, prieteni cu fotbaliștii.

Mircea Sandu a rămas fidel diviziei cu 18 echipe și ca președinte al FRF

Toată lumea îl înjură pe Jean Pădureanu, dar nu el a fost capul Cooperativei, erau niște șmecheri pe la București de prin ministere. Jean Pădureanu a scos fotbaliști, Gabi Balint, Viorel Moldovan… Să fim serioși!

Am susținut sistemul cu 18 echipe pentru că erau mulți fotbaliști valoroși.

Locul 13 putea bate locul 1, e adevărat, mai rar, dar exista echilibru. S-au făcut presiuni mari, se știe, asta e ce n-a fost bine. Cu Moreni, cu Victoria… Se știu lucrurile astea”, a declarat Mircea Sandu la Radio Sport Total FM.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×