Mihai Rotaru a reziliat contractul cu Ivaylo Petev (48 de ani) la Universitatea Craiova! Bulgarul şi-a luat deja rămas bun de la jucători, după ce miercuri, 10 aprilie, s-a prezentat la antrenamentul oltenilor.
Ivaylo Petev a rezistat doar 20 de meciuri pe banca echipei finanțate de Mihai Rotaru, în intervalul noiembrie 2023 – aprilie 2024. În tot acest timp, bulgarul a înregistrat 10 victorii, 5 egaluri și 5 înfrângeri.
Ivaylo Petev, antrenorul bulgar pe care Mihai Rotaru l-a adus la Universitatea Craiova în noiembrie 2023, a susținut, miercuri, 10 aprilie, ultima ședință de pregătire în calitate de tehnician al oltenilor. Potrivit surselor ProSport, antrenorul a fost îndepărtat de la echipă de Mihai Rotaru, iar în cursul zilei de azi a mers în cantonamentul oltenilor să își ia rămas bun de la jucători.
Ultima săptămână a fost una de coșmar pentru Universitatea Craiova. Într-un interval de doar trei zile, echipa a ieșit din lupta pentru cele mai importante obiective.
Mai întâi a fost înfrângerea cu Oțelul Galați din sferturile de finală ale Cupei României, scor 0-1 după prelungiri, iar ulterior, pe 7 aprilie, Universitatea Craiova a pierdut derby-ul cu FCSB, 0-2, și practic și-a luat adio de la titlu. În urma acestui ultim rezultat menționat, FCSB s-a desprins în fruntea Superligii cu un avans de 10 puncte față de olteni.
Gică Craioveanu, fost director de imagine la Universitatea Craiova, a vorbit despre demiterea lui Ivaylo Petev încă de acum două zile. Fostul internațional a spus în direct, la TV, că a aflat, pe surse, despre ruptura produsă între Mihai Rotaru și tehnicianul bulgar:
„Am auzit că Ivaylo Petev a fost demis. Nu e o surpriză. S-au ratat toate obiectivele. Am auzit că va veni un antrenor străin. Sau, dintre români, Costel Gâlcă. E foarte profesionist, ca Dorinel. A fost mereu așa, un tip extraordinar de serios.
E foarte greu să lucrezi la Craiova, pentru că se cer rezultate. Cel mai bun antrenor care a fost acolo, după mine, a fost Mangia (n.r. – Devis Mangia). Mie îmi pare rău de Reghe, pentru că începuse să facă o echipă frumoasă, juca bine. Și de Neagoe îmi pare rău”, a declarat Gică Craioveanu, la Digi Sport.
Lyubimets, Ludogorets, Levski Sofia, AEL Limasol, Dinamo Zagreb, Omonia Nicosia, Al Qadsiah și Jagiellonia sunt cluburile pe care Ivaylo Petev le-a pregătit înainte de Universitatea Craiova. De asemenea, în intervalul 2014 – 2016 a fost selecționerul Bulgariei, iar din ianuarie 2021 până în decembrie 2022 a fost selecționerul Bosniei Herțegovina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER