Votează cei mai buni atacanți dinamoviști din ultimul sfert de de secol! Tu decizi pentru Best of Dinamo 25 de ani!

Votează cei mai buni atacanți dinamoviști din ultimul sfert de de secol! Tu decizi pentru Best of Dinamo 25 de ani!
Suporterii dinamovisti cu fularele alb rosii deasupra capetelor isi saluta favoritii dupa meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Arges, contand pentru mansa tur a barajului de promovare in Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 29 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

În campania specială ProSport dedicată celor mai buni jucători de la Dinamo București în ultimul sfert de secol am aflat deja, până acum, din echipa ideală portarul (AICI), fundașii laterali (AICI), fundașii centrali (AICI), mijlocașii centrali (AICI) și extremele (AICI). Mai rămân de votat doar cei doi atacanți într-un 4-4-2 ofensiv pentru  formația de vis a „câinilor roșii” din ultimele decenii într-un proiect în premieră, Best of Dinamo 25 de ani! Care sunt cei mai buni atacanți dinamoviști din această perioadă?

Timp de aproximativ două zile vei putea alege din cele 14 propuneri pe care ți le-am pregătit (7 pentru fiecare post, așadar astăzi, la atacanți, avem 14 nominalizări).

  • Pentru atacanți, de la publicarea acestui material și până vineri, 3 mai, ora 06:00 dimineața, votezi opțiunea ta în sondajul de la finalul acestui articol!

Poți vota un singur jucător o dată, iar atacanții care la finalul votului se vor afla pe primele două poziții ca număr de voturi înregistrate intră în echipa de vis, pe când locurile 3 și 4 vor deveni rezerve în lotul suprem! Ești pregătit să scrii istorie alături de eroii tăi din teren?

Cum arată până acum primul 11 și rezervele celor mai buni dinamoviști din ultimii 25 de ani 

REZERVE: Bogdan Lobonț – Collins Fai, Gheorghe Mihali, Liviu Ciobotariu, Dorin Semeghin – Gabriel Torje, Cătălin Hîldan, Florin Cernat, Vlad Munteanu.

Cei mai buni atacanți dinamoviști. Începem cu Adrian Mihalcea, „Țăranul” care a învins Steaua după 9 ani

Adrian Mihalcea a venit în „Ștefan cel Mare”, de la Dunărea Călărași, în 1996. A jucat fără întreruperi în tricoul „câinilor” până în 2002. S-a transferat în Italia, apoi a revenit în sezonul 2004-2005. În intervalul campaniei noastre, ultimii 25 de ani în alb și roșu, a reușit să câștige două titluri și două Cupe ale României. Aproape 90 de partide are Adi Mihalcea la Dinamo, începând cu sezonul 1999-2000, echipă pentru care a înscris, în această perioadă delimitată, de 31 de ori în campionat și de alte patru rânduri în cupele europene.

Un gol de neuitat pentru fanii dinamoviști este reușita celui poreclit „Țăranul” în fața rivalilor din Ghencea, în „Ștefan cel Mare”, la scorul de 2-2. Din pasa lui Claudiu Drăgan a venit golul care a validat titlul după mulți ani în „Groapă”, dar și o victorie în fața marii rivale, în campionat, după nouă ani de secetă.

Marius Niculae. „Săgeata” de mare valoare a „câinilor roșii”

Fotbalist cu etichetă de dinamovist. Format în „Ștefan cel Mare”, Marius Niculae a debutat pe prima scenă la 16 ani și a prins generația fantastică a „câinilor” de la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000. „Săgeată” a cucerit eventul în 1999-2000 și Cupa României 2000-2001, în două sezoane în care jucat 54 de partide și a înscris de 32 de ori. A revenit în „Groapă” la finalul anilor 2000, iar în sezonul 2008-2009 a jucat în 27 de partide, a punctat de 14 ori și a oferit patru pase decisive.

Atacant de forță, lider absolut, căpitan, Niculae este pilon pentru „minunea de la Liberec”, unde a înscris o dublă. A recidivat și în grupele Europa League, cu Sturm Graz, apoi, în sezonul 2011-2012, și-a adjudecat Cupa României. Pentru a treia oară. Supercupa din 2012 se alătură celorlalte trofee ale lui Marius Niculae din CV-ul de senior al „câinilor”.  A jucat în peste 180 de partide și a înscris de 94 de ori doar în intervalul campaniei noastre, Best of Dinamo 25 de ani.

Ciprian Marica. Format la Dinamo, anul și trofeul, dar blamat de fani pentru transferul la FCSB

Ciprian Marica este un alt produs al Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo. Înainte de a fi vândut la Șahtior Donețk, vârful a cules cel puțin un trofeu în fiecare din cele trei sezoane la Dinamo, titlul în 2001-2002, Cupa în 2002- 2003 și eventul în 2003-2004. Marica a înscris doar de cinci ori în această perioadă, cea mai importantă reușită a sa fiind golul din Ucraina din Cupa UEFA, din returul cu, pe atunci, viitoarea sa echipă. La scorul de 2-1 în favoarea „minerilor”, Marica a reușit să puncteze și să concretizeze calificarea „câinilor”.

POVESTE INEDITĂ‚** Cum era să-l arunce Dinamo pe Marica!

Turul următor, Dinamo a fost aproape de o revenire halucinantă cu Spartak Moscova, iar Marica putea deveni eroul roș-albilor. După 4-0 la Moscova,  echipa pregătită de Ioan Andone a avut 3-0 la București, dar Marica a ratat dintr-o poziție ideală golul egalării la general. În cele din urmă s-a terminat 3-1.

Claudiu Niculescu. „Lunetistul”, cel mai bun marcator din istoria lui Dinamo în cupele europene

Poate cel mai iubit atacant al lui Dinamo de după Revoluție, Claudiu Niculescu a intrat în istoria clubului din postura golgheterului all-time în cupele europene (18 reușite), plus a jucătorului care a înscris cele mai multe goluri în poarta rivalei istorice, Steaua. Omul golurilor importante în derby-uri și în cupele europene, executantul letal al loviturilor libere, un fotbalist care se desprindea ușor de fundașii adverși, cu un șut perfect din alergare. Vârful adus de la Universitatea Craiova are un alt record în alb și roșu: fotbalistul all-time cu cele mai multe meciuri în cupele europene!

claudiu niculescu dinamo editorial clau gol

De două ori golgheter al României, 2005 și 2007, Niculescu a fost printre puținii jucători care au dat randament în cele două ere ale „câinilor” din anii 2000, era Andone și era Mircea Rednic. Trei perioade a bifat „Lunetistul” pentru Dinamo. După 2001-2003 a plecat la Genoa de unde s-a întors destul de repede și a fost smuls de șefii „câinilor” de la Pro Rapid, după ce a fost la o semnătură de rivala din Giulești.

A urmat perioada cea mai prolifică, 2003- 2007, apoi o altă experiență în străinătate, la Duisburg și Omonia. Și a al treilea mandat în „Ștefan cel Mare”, 2008-2010. În total, Niculescu a trecut de 100 de goluri marcate pentru Dinamo în peste 200 de meciuri strânse în alb și roșu. Ca trofee, „Clau-gol” are 3 titluri, 3 Cupe, o Supercupă. În cupele europene, Niculescu a înscris în poarta Șahtiorului, a lui Beșiktas, o dublă cu Leverkusen și a deschis scorul cu Everton (5-1).

Ionel Dănciulescu. „Danciu- gol”, golgheterul transformat în dușman, apoi reabilitat în legendă

10 sezoane are Ionel Dănciulescu în perioada acoperită de campania ProSport. Între 2001, atunci când „Corbul” a revenit de la Steaua, și 2013, anul retragerii din fotbal, cu două sezoane de pauză, în care a jucat în străinătate, la Shandong Luneng, respectiv Hercules Alicante. 3 titluri, 4 Cupe și două Supercupe a colecționat atacantul care are, în total, 340 de meciuri pentru Dinamo pe prima scenă. Dănciulescu a mai jucat pentru „câini” pentru doi ani, între 1995 și 1997. 100 de goluri a reușit „Danciu” pentru roș-albi, doar în campionat, între 2001 și 2013!

În cupele europene, fotbalistul a înscris goluri importante, de la super execuția cu Șahtior Donețk, manșa retur, la reușita din poarta celor de la Manchester United, la București, prin care „câinii” au deschis scorul. Pe Olimpico, în partida cu Lazio, „Corbul” a pus mingea la vinclu cu o excelentă lovitură de cap din centrarea lui Pulhac. Dănciulescu este al doilea golgheter din istoria lui Dinamo, cu 181 de goluri, după Dudu Georgescu și fotbalistul cu cele mai multe goluri, all-time, din istoria Cupei României (41 de reușite, 27 pentru Dinamo). Fostul atacant de la Dinamo este jucătorul cu cele mai multe prezențe pe prima scenă a fotbalului nostru, 514 jocuri.

Ionel Ganea. Jumătate de sezon cât un titlu de campion

Ionel Ganea a jucat la Dinamo, echipa sa de suflet după cum a declarat de fiecare dată, doar o jumătate de an. 18 meciuri în sezonul în care roș-albii au cucerit ultimul titlu de campioni din istorie, magistralul an 2006-2007. Iar golurile „Ganezului”, în acel triumvirat inventat de Mircea Rednic, Niculescu-Dănciulescu-Ganea, cei trei jucând prin rotație, au însemnat foarte mult în deznodământul sezonului.

De 14 ori a înscris ardeleanul în cele 18 meciuri menționate, fiesta sa de pe „Oblemenco”, în fața Universității, atunci când roș-albii s-au impus cu un categoric 4-0, cu toate golurile marcate de Ganea, fiind un veritabil suvenir pentru orice dinamovist în rivalitatea cu oltenii. Nemulțumit de statutul său la echipă și considerându-se dezavantajat de conducere în lupta cu Dănciulescu și Niculescu, Ionel Ganea a părăsit echipa și s-a întors la Rapid.

Florin Bratu. „Mitraliera” care a ciuruit adversarii

Două mandate a avut Florin Bratu în tricoul lui Dinamo, în care a câștigat o Supercupă, meci în care a și marcat în poarta rivalilor de la Steaua, succes cu 3-2 pentru Dinamo în 2005. Tot în urma unui derby cu formația din Ghencea, atacantul și-a câștigat porecla de „Mitraliera”, după ce, în 2008, alături de Dănciulescu, i-a blocat pe rivali să se încununeze campioni în „Ștefan cel Mare”, iar „câinii” au învins cu 2-1. În acel derby a reușit și o pasă decisivă.

EXCLUSIV - Florin Bratu își începe cariera de antrenor:

A înscris o dublă în poarta lui Everton, la București, în victoria răsunătoare cu 5-1 a roș-albilor, dar și împotriva lui Lazio, pe stadionul Național, golul de 1-0 care, dacă nu ar fi existat „momentul Vali Năstase”, i-ar fi dus pe „câini” în grupele Champions League. O accidentare la genunchi l-a scos din circuit în 2008, a revenit, însă nu a mai fost același atacant care hăituia adversarii cu viteză uluitoare. 82 de jocuri pentru Dinamo în toate competițiile, 22 de goluri înscrise.

Liviu Ganea. „Găniță”, mezinul cu atacanți uriași pe post de concurenți. Un titlu și o Cupă!

Liviu Ganea a fost propus în fotbalul mare de Dinamo, pentru care a debutat în 2005, sub comanda lui Ioan Andone, într-o victorie impresionantă cu CFR Cluj (5-0). Au fost singurele 10 minute ale lui „Găniță” în acel sezon. Cu o concurență uluitoare în avanposturi, Dănciulescu, Niculescu, Marius Niculae, Ionel Ganea sau Andrei Cristea, brăileanul s-a strecurat în echipă și a bifat, în decursul celor 5 sezoane în care a stat în „Groapă”, 82 de meciuri în toate competițiile.

A jucat cu Besiktas, Bruges, a pasat decisiv cu Leverkusen și a fot integralist cu Tottenham în sezonul în care Dinamo a jucat în primăvara europeană a Cupei UEFA. Rămâne în amintirea fanilor cu dubla din remontada contra Rapidului din 2010, când giuleștenii au condus cu 2-0 în „Ștefan cel Mare” însă au plecat învinși, 3-2. În total, Ganea cel mic de la Dinamo are 15 goluri pentru „câini” și 10 pase decisive, un titlu (2007-2008) și o Cupă, 2011-2012, sezon în care a fost cedat la CFR Cluj.

Andrei Cristea. Vârful prolific a deschis povestea „minunii de la Liberec”

Dacă Florin Matache este „Eroul de la Liberec”, Andrei Cristea este cel care a declanșat posibilul. Fostul atacant de la Steaua a deschis scorul în Cehia, sezonul 2009-2010 fiind cel mai productiv al său la Dinamo. 37 de meciuri, 18 goluri, șase pase de gol.

Cristea putea fi din nou omul hotărâtor pentru „câini” în grupele Europa League, când a obținut un penalty cu Panathinaikos în „Ștefan cel Mare”. Dacă ar fi fost transformat de Claudiu Niculescu, „câinii” ar fi obținut calificarea în primăvara europeană. În cele trei perioade străbătute în „Groapă”, Cristea a jucat în 89 de partide, a marcat de nu mai puțin de 31 de ori și furnizat 15 pase de gol.

George Țucudean. Omul care a adus Supercupa în „Ștefan cel Mare”

George Țucudean a evoluat pentru Dinamo în trei perioade. Pentru început a fost adus de la UTA în sezonul 2010-2011, a evoluat în 13 jocuri și a înscris de 6 ori, însă nu s-a adaptat și a fugit de la echipă. A fost iertat de Ioan Andone, a jucat în returul ediției la Arad, apoi s-a întors în „Groapă”. În 2011-2012, an în care „câinii” au luat ultima Cupă, Țucudean a bifat 31 de jocuri. A marcat de 4 ori și a pasat decisiv în 6 rânduri.

Fotbalist de forță care putea fi folosit atât ca unic atacant central cât și în sistemul cu două vârfuri, „Țucu” a reușit o dublă în Supercupa adjudecată de roș-albi în urma loviturilor de departajare în fața CFR-ului. În ediția 2012-2013 a evoluat în 24 de runde, a semnat 8 goluri și a dat două assisturi. A fost transferat la Standard, însă s-a întors sub formă de împrumut în sezonul 2013-2014 și avut, din nou, o evoluție notabilă. 26 de prezențe, 7 goluri, 5 pase. În total, Țucudean are 94 de jocuri pentru Dinamo în toate competițiile, 25 de goluri și 14 assisturi. După ce a încercat o nouă revenire la echipa din „Ștefan cel Mare”, fără rezonanță din partea conducătorilor de atunci, Țucudean a semnat cu rivala FCSB.

Harlem Gnohere. „Bizonul” cu cifre impresionante, adus de Rednic

Două sezoane a bifat pentru Dinamo puternicul atacant de careu adus de Mircea Rednic în „Ștefan cel Mare”. Gnohere are cifre impresionante în stagiunea 2015-2016, atunci când în 41 de jocuri a marcat de 18 ori și a semnat cinci pase decisive. Au urmat un al doilea an în care, în 17 jocuri a reușit 6 goluri și a plecat, spre dezamăgirea suporterilor roș-albi, la FCSB, rivala istorică a „câinilor”.

58 de meciuri și 24 de goluri este bilanțul impresionant al francezului în tricoul dinamovist, golul său în poarta roș-albaștrilor, la 3-1 pentru Dinamo din 2015, când a intrat pe parcurs, fiind poate cea mai frumoasă amintire lăsată de cel poreclit Bizonul în „Groapă”. La acel derby, „câinii” au reușit să învingă FCSB după o serie lungă de meciuri fără victorie.

Adam Nemec. Uriașul slovac adulat de dinamoviști. A adus, prin golurile sale, ultimul trofeu

Trei sezoane a prins Adam Nemec în tricoul lui Dinamo. Internaționalul slovac a fost foarte apreciat și are 98 de jocuri în două perioade. A ajuns în „Groapă” în 2016 și a stat până în 2018. A câștigat Cupa Ligii cu roș-albii, a marcat ambele goluri în finala de pe Arena Națională cu ACS Poli Timișoara și le-a adus „câinilor” ultimul trofeu din palmares.

A revenit în 2020, fiind unul dintre fotbaliștii transferați în „era Cortacero”. A rezistat până la final în acel sezon de pomină. Per total, pentru slovac, în tricoul lui Dinamo pe toate competițiile, 95 de meciuri, cu 25 de goluri și 10 pase de gol.

Mattia Montini. Italianul cu 17 goluri marcate în 47 de meciuri!

Mattia Montini a impresionat mai ales în primul sezon jucat în „Ștefan cel Mare”, iar italianul a ajuns chiar să poarte, pentru câteva jocuri, banderola „câinilor”. În stagiunea 2018-2019, inspiratul atacant a bifat 23 de meciuri, a înscris de 13 goluri și a pasat o dată decisiv.

În al doilea sezon, randamentul italianului a fost mult mai slab, 24 de jocuri și doar patru goluri. Cea mai bună reprezentație a lui Montini la Dinamo a fost poate într-un meci contra Universității Craiova, echipă pe care a învins-o de unul singur, 3-0 în 2018, cu un hattrick din partea vârfului născut la Frosinone.

Kamil Bilinski. Polonezul care a cucerit tribunele

Kamil Bilinski a petrecut două sezoane la Dinamo, 2013-2014 și 2014-2015. Un jucător cu simțul porții, combativ, care lăsat o impresie excelentă în „Ștefan cel Mare” fiind cerut în mai multe rânduri de fani pentru o revenire în tricoul alb-roșu. Polonezul a și purtat banderola în câteva partide și a reușit să înscrie de 18 ori în 51 de jocuri.

Patru pase decisive are în fișa sa personală Kamil Bilinski, cel care, după ce a plecat de la Dinamo, a semnat cu Slask Wroclaw, clubul polonez la care și-a petrecut junioratul și la care a debutat în fotbalul mare.

MENȚIUNI. Vlădoiu, Mutu, Răducioiu

Trei atacanți cu nume și fapte în „Ștefan cel Mare”, dar care au evoluat prea puțin în intervalul campaniei noastre, din sezonul 1999/2000 până în prezent, pentru a fi nominalizați spre vot. Primul este Jean Vlădoiu, vârf care în sezonul 1999-2000 a jucat în turul campionatului în 12 partide și a înscris 12 goluri pentru „câini”, apoi s-a transferat în Germania.

În aceeași situație se află Adrian Mutu. „Briliantul” a jucat în 18 partide și a înscris de 18 ori în anul în care Dinamo a reușit eventul, după care a prins imediat contractul cu Internazionale Milano. Vlădoiu și Mutu au un merit incontestabil în echipa sezonului 1999-2000, dar nu au prins nici măcar un sezon întreg pe intervalul de timp acoperit de campania noastră.

La fel, Florin Răducioiu, un nume important pentru istoria lui Dinamo, care a revenit, în sezonul 2000-2001, la echipa unde s-a format. Din păcate pentru fostul atacant, „repatrierea” sa a fost departe de performanțele inițiale, care nu sunt acoperite de campanie, și nici nu a avut impactul „comeback-ului” lui Ionuț Lupescu, spre exemplu. Răducioiu a jucat doar opt partide și a înscris o singură dată. Răducioiu rămâne reprezentativ pentru Dinamo prin evoluțiile sale din generația ilustră a sfârșitului anilor ’90.

Votează aici cei mai buni atacanți dinamoviști:

[poll id=”43″]

Ceilalți atacanți ai lui Dinamo din sezonul 1999/2000 până azi

Hakim Abdallah, Joseph Akpala, Bogdan Aldea, Mircea Axente, Valentin Balint, Alexandru Baltoi, Paul Batin, Thaer Bawab, Ionut Bobea, Jeremy Bokila, Vasile Buhaescu, Octavian Chihaia, Cristian Cigan, Alexander Cristovao, Claudiu Dragan, Marcel Essombe, Goncalo Gregorio, Magaye Gueye, Fabian Himcinschi, Sabin Ilie, Christian Irobiso, Mirko Ivanovski, Denis Lemac, Dusan Celar, Valentin Lemnaru, Jean-Philippe Mendy, Osvaldo Miranda, Tibor Moldovan, Vlad Morar, Pape Ndaw, Marko Nunic, Athanasios Papazoglou, Slavko Perovic, Alexandru Pop, Daniel Popa, Michel Platini, Rivaldinho, Astrit Selmani, Giani Stere, Danijel Subotic, Joel Thomas, Kevin Trabalka, Catalin Tira, Robert Vaduva, Gelu Velici, Tomas Vestenicky.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×