Anunț bombă despre noul antrenor de la CSU Craiova! Finanțatorul fostei campioane a României a dat verdictul. EXCLUSIV

Anunț bombă despre noul antrenor de la CSU Craiova! Finanțatorul fostei campioane a României a dat verdictul. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul fostei campioane a României, FC Argeș, a făcut anunțul bombă despre noul antrenor al celor de la CSU Craiova: Costel Gâlcă ar urma să preia echipa olteană.

Oficialii echipei din Bănie au anunțat, joi, că tehnicianului bulgar Ivaylo Petev i-a fost reziliat contractul, iar de pregătire se ocupă, interimar, Dragoș Bon.

Eugen Neagoe va pleca de la FC Argeș doar dacă-și plătește clauza de reziliere

Unul dintre numele vehiculate că va ajunge pe banca clubului din Craiova a fost cel al lui Eugen Neagoe, care a mai pregătit echipa de la începutul anului trecut până spre sfârșitul lui iulie, fiind dat afară după a doua etapă din campionat.

În prezent, el este antrenor la divizionara secundă FC Argeș, iar sponsorul echipei din Trivale a spus că sunt șanse infime ca „Geană” să plece.

„Îl avem aici și pe Neagoe, deși unii ni-l dădeau plecat de la FC Arges la Petrolul. Am văzut că se vehiculează prin presă și că el este dorit la Craiova, acolo unde a mai lucrat cu domnul Rotaru.

Poate că îi face cu ochiul domnul Rotaru, nu zic nu, dar e acum aceeași situație, la fel cum a fost atunci cu Petrolul. Și să vă spun ceva foarte clar. Nu eu, Tudose, l-am blocat pe Neagoe să plece la Petrolul.

El avea o clauză și poate că nu trebuia să o achite în totalitate cei care îl doresc. Eu sunt om de afaceri și puteam negocia cu cei care l-au dorit și poate că ajungeam și la o înțelegere că suntem oameni. Dragoste cu forța nu se poate”, a spus Viorel Tudose, sponsorul lui FC Argeș, în exclusivitate pentru ProSport.

Cele mai mari șanse să preia Universitatea Craiova le are Costel Gâlcă

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, ar vrea să-l aducă pe Costel Gâlcă, a mai anunțat sponsorul fostei campioane a României. Dacă lucrurile se vor adeveri, ar fi pentru a treia oară când fostul mijlocaș va antrena în România, după naționala U17 a României (august 2013 – iunie 2014) și FCSB (iunie 2014 – iunie 2015).

„Așa și acum, dacă e adevărat cu Neagoe că e dorit de domnul Rotaru. Dar vă spun eu din start că nu Neagoe o să fie antrenorul Craiovei, ci Costel Gâlcă. Eu am discutat cu Gâlcă când mi l-am dorit la FC Argeș și știu ce principii are și ce condiții pune.

Și nu e vorba de bani. Iar Mihai Rotaru chiar poate să îi ofere lui Gâlcă lucrurile pe care el le cere. Revenind la Coman, da, îl vreau la FC Argeș și poate că împreună o să fim de vară în Liga 1. Da, ați auzit bine, Liga 1.

Noi tragem la locul 7 în Liga 2, cel care ne-ar putea duce la un meci de baraj cu Liga 1. S-ar putea ca o echipă din Liga 2 play-off să nu primească licența. Nu vă spun mai multe, vă las pe voi să cercetați”, a mai spus Viorel Tudose, pentru ProSport.

Costel Gâlcă a câștigat titlul cu FCSB în sezonul 2014 – 2015

Costel Gâlcă este omul care a adus ultimul titlu pentru gruparea patronată de Gigi Becali, în sezonul 2014 – 2015. Formația bucureșteană a mai câștigat Cupa României și Cupa Ligii, iar în Supercupa României din 2014 a fost învinsă de campioana Astra, 6 – 5 după loviturile de departajare (1-1 după prelungiri).

La jumătatea lunii decembrie a anului 2015, Gâlcă a preluat echipa spaniolă Espanyol Barcelona, pe care a antrenat-o până la finalul sezonului. Ulterior a mai pregătit pe Al-Taawoun, Al-Fayha (ambele din Arabia Saudită), Vejle BK (Danemarca), Al Hazem (Arabia Saudită) și Radomiak (Polonia). Costel Gâlcă este fără angajament de la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×