România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup, o premieră, după ce a trecut de Ucraina, scor 3-2. Punctul decisiv a fost câștigat de perechea Ana Bogdan – Jaqueline Cristian care a învins cuplul Liudmila şi Nadia Kicenok, scor 6-2, 7-6 (9/7).
Ucraina a avut avantaj 2-0 după prima zi a competiției, dar România a revenit spectaculos. Vineri, Ana Bogdan a fost depășită de Lesia Tsurenko, 6-3, 2-6, 0-6, dar sâmbătă s-a impus în partida cu Elina Svitolina cu 6-4, 4-6, 6-3.
Horia Tecău, căpitan nejucător al echipei României, a mizat pentru confruntarea cu Ucraina pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu) și Mara Gae (1.062 WTA la simplu). Simona Halep a fost și ea convocată, dar s-a retras înaintea competiției invocând motive medicale.
După meciul care a însemnat victoria României în fața Ucrainei, Ana Bogdan a reacționat: „Nici nu ştiu ce am făcut. Ştiu doar că am văzut mingea şi am lovit-o. Mi-am spus doar să o trimit în cross. Mi-am spus că sunt pregătită să joc atât de mult. Am multă energie, sunt pregătită. Am făcut asta pentru România”.
Ana s-a rezumat la trei cuvinte scrise pe rețelele sociale, după succesul istoric al României la Billie Jean King Cup. „We did it” (n.red. – Am reușit)” e mesajul Anei Bogdan.
Jaqueline Cristian a completat: „Suntem foarte fericite şi recunoscătoare că am avut fanii care ne-au încurajat aici, aţi făcut o diferenţă mare, v-am auzit pe tot parcursul meciului. Mergem în Sevilla cu aceeaşi pasiune, cu acelaşi foc, cu acelaşi spirit de echipă şi mergem să murim, nu este gata până nu e gata”. Iar, Horia Tecău a precizat: „Ne vom bucura pentru acest moment, vom petrece pe cinste diseară şi după ne pregătim pentru Sevilla”.
Echipele calificate la turneul final Billie Jean King Cup sunt: România, Australia, Canada, Cehia, Marea Britanie, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Slovacia, Spania și Statele Unite ale Americii.
Turneul final al Billie Jean King Cup are loc în perioada 12 – 17 noiembrie, în Spania, la Sevilla
Altfel, presa din țara vecină a criticat jocul favoritelor: „Ucraina – România 2:3. Fiasco. Surorile Kichenok au pierdut în fața lui Bogdan și Cristian”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER