Cum arată cele mai tari imagini din momentul calficării magnifice pe care România a obținut-o în fața Ucrainei în BJK Cup, pe terenul complexului Omni Amelia Island Resort din Florida, SUA.
Emoția pură și fabuloasă a românilor a fost surprinsă de camerele de filmat, la câteva secunde distanță după ce s-a terminat partida decisivă Ana Bogdan/Jaqueline Cristian – Lyudmila/Nadezhda Kichenok 6-2, 7-6(7).
România s-a calificat pentru prima oară în istorie la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce duminică dimineață, 14 aprilie, Jaqueline Cristian și Ana Bogdan le-au învins pe surorile Lyudmila și Nadezhda Kichenok în partida decisivă a barajului, scor 6-2, 7-6(7).
În prima zi a confruntării, România a încasat două înfrângeri, Jaqueline Cristian – Elina Svitolina 3-6, 5-7 și Ana Bogdan – Lesia Tsurenko 6-3, 2-6, 0-6, astfel că optimismul nu era la cele mai înalte cote.
Însă, antrenorul nejucător Horia Tecău a reușit să le motiveze pe sportive în ziua a doua a barajului, iar ce s-a întâmplat a fost fabulos. Ana Bogdan a învins-o pe Elina Svitolina, scor 6-4, 4-6, 6-3, reușind să ducă scorul la 1-2. Ulterior, în scenă a intrat Jaqueline Cristian, care s-a impus tot în trei seturi cu Lesia Tsurenko, 2-6, 6-4, 6-4, și a dus scorul la 2-2 și, implicit, barajul în decisiv.
În ultima confruntare, cea de totul sau nimic, cuplul format din Ana Bogdan și Jaquelin Cristian le-a întâlnit pe surorile Lyudmila și Nadezhda Kichenok. Aceasta a fost partida care a scris istorie în dreptul României, reprezentativa noastră de tenis feminin reușind să câștige și să bifeze prima calificare la turneul final al BJK Cup.
Pentru a arăta scurt și la obiect ce înseamnă o astfel de reușită, cei care gestionează pagina de Twitter @BJKCup au postat doar patru fotografii cu bucuria din tabăra românilor:
„Asta înseamnă”, se arată pe pagina de Twitter a celor de la Billie Jean King Cup.
What it means 🇷🇴 👏#BJKCup | @ana_bogdan pic.twitter.com/Jmr70relU1 — Billie Jean King Cup (@BJKCup) April 14, 2024
What it means 🇷🇴 👏#BJKCup | @ana_bogdan pic.twitter.com/Jmr70relU1
— Billie Jean King Cup (@BJKCup) April 14, 2024
Presa din Ucraina a apelat la un singur cuvânt pentru a descrie dezamăgirea produsă de înfrângerea din barajul cu România. În schimb, în tabăra antrenată de Horia Tecău a fost bucurie mare, iar Ana Bogdan a transmis:
„Pentru mine, acest moment înseamnă foarte mult. Am jucat din toată inima. Am trecut prin momente grele, nu mai câștigasem un meci de o lună și jumătate. Dar să fiu aici, reprezentându-mi țara, e uimitor. Prima zi a fost dezamăgitoare. Dar am spus că vom lupta azi.
Nici nu ştiu ce am făcut. Ştiu doar că am văzut mingea şi am lovit-o. Mi-am spus doar să o trimit în cross. Mi-am spus că sunt pregătită să joc atât de mult. Am multă energie, sunt pregătită. Am făcut asta pentru România”, a declarat Ana Bogdan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER