Cristi Chivu (43 de ani) a fost contactat de către Mircea Lucescu, după ce ofertele au început să vină. Antrenorul a fost sfătuit de „Il Luce” în legătură cu pașii pe care trebuie să îi urmeze în cariera sa.
Mircea Lucescu l-a sunat pe Cristi Chivu și l-a sfătuit să nu mai antreneze formații de juniori. Asta deoarece, mai nou, fostul fundaș al reprezentativei României este dorit pe banca tehnică a lui Rapid, dar și a celor de la Universitatea Craiova.
În orice caz, Lucescu consideră că fostul fotbalist are toate șansele să facă o figură frumoasă la o echipă importantă din Europa, motiv pentru care l-a sfătuit să nu se întoarcă în România.
„Depinde doar de Chivu dacă revine în România. El are o carieră bună la nivel de juniori. Am discutat cu el și i-am zis gata, e timpul să mergi la seniori! El e destul de apreciat peste tot! Nu m-ar mira să ajungă la o echipă mare”, a spus Mircea Lucescu.
De-a lungul timpului, Cristi Chivu a mai fost dorit și de alte formații din Liga 1, precum Petrolul ori Dinamo, însă tehnicianul a decis să nu plece de la Inter.
Diana Șucu, soția acționarului majoritar de la Rapid, a dezvăluit motivul pentru care fostul campion de la Ajax sau Roma nu vrea să revină în România.
„Nu cred că vrea să vină deocamdată! Nici soţia nu cred că vrea”, a afirmat soţia lui Dan Şucu, la Antena Sport.
Sorin Cârţu a declarat că antrenorul lui Inter U19 ar fi potrivit pentru a prelua banca tehnică a celor de la Universitatea Craiova, asta după ce Mihai Rotaru l-a demis pe Ivaylo Petev.
„Ne-am întâlnit de multe ori la masă. Acum mi-a prezentat antrenorii care sunt în cărți. La unii vrea să le mai dea o șansă, la alții le amână șansa asta, la alții care sunt liberi nu mai vrea să audă.
Pe mine m-a întrebat. Am luat în calcul totul. Unii sperau la o șansă să vină în perioada asta. Eu i-am zis că ar trebui să încerce ceva, cum ar fi un Cristi Chivu. Așa m-am gândit eu. Nu știu câtă putere ar avea să îl aducă. Nu știu dacă vrea sau ce șanse sunt ca el să vină”, a transmis Cârțu, conform digisport.ro.
Cristi Chivu a evoluat la formația craioveană între anii 1998 şi 1999, iar de acolo a fost transferat la Ajax.
Pe lista de favoriți a lui Mihai Rotaru pentru preluarea băncii formației din Bănie se află Costel Gâlcă, Emil Săndoi, Eugen Neagoe și Dorinel Munteanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER