Marius Șumudică a primit interzis la Rapid! Galeria va fi furioasă, dar acesta este adevărul: „E subiect închis! Clubul o ia într-o direcție diametral opusă”

Marius Șumudică a primit interzis la Rapid! Galeria va fi furioasă, dar acesta este adevărul: „E subiect închis! Clubul o ia într-o direcție diametral opusă”
  • Publicat:

Marius Șumudică a primit interzis la Rapid, iar șansele să antreneze echipa lui de suflet, chiar și în sezonul viitor, sunt infime.

Galeria din Giulești și-ar dori ca Șumudică să preia echipa, dar Raul Rusescu e convins că formația vișinie o ia într-o direcție diametral opusă față de felul în care vede lucrurile tehnicianul român.

Raul Rusescu, verdict tranșant: „Marius Șumudică e subiect închis la Rapid”

Rapid a anunțat, în urmă cu două zile, că s-a despărțit de antrenorul italian Cristiano Bergodi. Multă lume crede că a venit rândul lui Marius Șumudică să fie noul antrenor al Rapidului, deși acesta a precizat de câteva ori în ultima vreme că nu vrea să preia nicio echipă până în vară.

Iar acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu au decis să meargă pe mâna lui Bogdan Lobonț, antrenor cu portarii în mandatul lui Bergodi, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate. Mai mult, se pare că Șumudică nu va antrena niociodată Rapid, cel puțin cât timp va fi acționar Dan Șucu.

„Bogdan Lobonț a fost un mare jucător pentru România. Are licența PRO, luată la Coverciano. A învățat, a studiat, însă e la început de carieră. Este o formă de curaj din partea conducerii Rapidului și o oportunitate pentru Lobonț de a pune în practică ce a învățat.

Nu există să nu aibă și Lobonț ceva de pierdut! Șucu a venit cu o declarație foarte bine gândită: dacă Lobonț va confirma, rămâne și la anul. Este cel mai bun lucru pe care îl putea face Dan Șucu. Va fi interesant.

Pentru mine, Șumudică la Rapid este un subiect închis! Știam asta de anul trecut. Pare că direcția clubului este diametral opusă cu Șumudică”, a declarat Raul Rusescu, conform gsp.ro.

Lui Cristiano Bergodi i se poate reproșa că nu a știut să gestioneze euforia după victoria din derby-ul cu FCSB

Fostul atacant s-a referit la demiterile recente ale lui Ivaylo Petev și Bergodi și susține că aceștia ar fi trebuit să fie păstrați în funcție la Universitatea Craiova, respectiv, Rapid.

„Suntem pe un trend în Superliga, să demitem antrenorii. Era o mare diferență dacă spunea Bergodi: «Stop joc!», dar erau niște bani la mijloc, deci e de înțeles de ce nu și-a dat el demisia. Cred că și el, și Petev meritau să rămână la Rapid și Universitatea Craiova până la finalul campionatului.

Lui Bergodi i se poate reproșa că nu a știut să gestioneze euforia după victoria din derby-ul cu FCSB. Nu a știut să gestioneze presiunea din jurul echipei când Rapid chiar a fost o candidată la titlu”, a declarat Raul Rusescu, la GSP Live.

Marius Măldărășanu ar putea fi luat în calcul de Rapid

Raul Rusescu are o soluție pentru cei de la Rapid, în cazul în care va fi îndepărtat și Bogdan Lobonț. Acesta va pregăti echipa până în vară, iar dacă o duce în cupele europene, ceea ce înseamnă clasarea pe locurile 2 sau 3, va fi antrenor și în sezonul viitor.

„Marius Măldărășanu ar trebui luat în calcul de Rapid. Este, alături de Gheorghe Hagi, cel mai longeviv antrenor din România. Hermannstadt joacă constant bine, a avut an de an șanse la play-off. L-aș vedea în viitorul apropiat la Rapid”, a mai spus fostul atacant.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×