George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a anunțat că FRT trebuie să primească o sumă uriașă de la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS).
Acesta susține că Federația trebuie să primească 12 milioane de lei de la ANS după ce a câștigat un proces cu forul tutelar al sportului românesc.
Lupta cu Agenția Națională pentru Sport a început după ce tenisul nu a fost declarat sport de interes național.
De asemenea, George Cosac a mai subliniat faptul că ANS ar trebui să fie partenerul federaţiilor şi să găsească soluţiile necesare în ceea ce priveşte finanţarea.
„Îmi amintesc că atunci când s-a hotărât că un număr de 19 federaţii să facă parte din această strategie, să fie declarate sporturi de interes naţional, tenisul n-a făcut parte. S-au luat performanţele obţinute în ultimii zece ani. În ultimii zece ani FRT era cel puţin în primele trei federaţii ca performanţe.
Argumentele erau extrem de solide. Din punct de vedere al vizibilităţii şi notorietăţii cred că tenisul ar fi pe locul 2. Indiferent de performanţele federaţiilor, pe care noi le-am apreciat, ca notorietate, ca vizibilitate, nu cred că sunt multe ce se pot compara cu tenisul. Mai mult decât atât, nu poţi crea modele şi exemple cu sportivi care apar zece minute sau 20 de minute pe an, în funcţie de cât ţine o competiţie majoră.
Noi am mers cu propuneri la ANS. Chiar ieri am avut un proces câştigat împotriva ANS-ului. Trebuie să dea undeva la 12 milioane de lei fără dobânzi. Cu siguranţă va veni şi ziua în care ANS-ul va trebui să plătească aceşti bănuţi, să se facă dreptate pentru totdeauna, pentru că aceşti bănuţi au fost luaţi din programele de dezvoltare, din susţinerea sportivilor… Legat de ANS, cred că le va veni mintea la cap şi vor asigura finanţarea. Ne-au spus că domnul Ţiriac trebuie să semneze finanţarea anul acesta, pentru că domnul Ţiriac este înscris în registru.
Dar domnul Ţiriac este înscris alături de alţi patru vicepreşedinţi. Din punctul meu de vedere este o mare nedreptate ce i se face Federaţiei Române de Tenis. Vom mai merge o dată la negocieri. Nu suntem milogii ANS-ului, că ANS nu vine cu banii de acasă. Şi dacă nu, nu vom mai face greşeala să dă în judecată ANS ca instituţie, ci vom merge pe persoană fizică, poate aşa la un moment dat îşi vor reveni şi vor pune în drepturi şi această feeraţie cu performanţe extraordinare”, a spus Cosac, potrivit Sport.ro.
George Cosac este, în prezent, la al treilea mandat în fruntea FRT
„Am fost vicepreședinte la clubul din Brașov, am fost președinte la Brașov, după aceea am fost vicepreședinte la clubul mare din București când președinte era doamna Lipă. Când eram vicepreședinte am candidat la funcția de președinte al FRT, iar ulterior am devenit și președinte la clubul Dinamo.
Responsabilitatea este enormă, mi-am asumat-o… Am fost convins că pot să aduc anumite îmbunătățiri, o perioadă chiar au funcționat foarte bine lucrurile. Îmi aducă aminte că preluasem toate cele 30 de turnee Futures care sunt extrem de importante pentru jucătorii de tenis în devenire. Am avut foarte multe proiecte în 2013 – 2014, iar Federația de Tenis a câștigat un premiu foarte important. Au fost primele proiecte prin care zeci de mii de copii din școli au luat contact cu racheta de tenis și cu mingea din burete”, spunea George Cosac, președintele FRT, în emisiunea „Așa-i în tenis”, de la ProSport.
George Cosac este președinte al Federației Române de Tenis din februarie 2023. Acesta se află la al treilea mandat în funcția de președinte al Federației Române de Tenis. Cosac a mai fost ales în 2013 și 2017. Nu a mai apucat să își ducă al doilea mandat la bun sfârșit din cauza unor probleme juridice în ceea ce privește înregistrarea membrilor afiliați la tribunal. Din această cauză, cei din Ministerul Tineretului și Sportului au fost nevoiți să întrerupă finanțarea, iar în 2019 au organizat alte alegeri care au fost câștigate de Ion Țiriac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER