FC Porto a venit la București pentru transferul mijlocașului Adrian Șut și Gigi Becali a vrut să îl scoată de pe teren din minutul 25 al derby-ului FCSB – Rapid 2-2.
FCSB a încheiat la egalitate partida cu Rapid, 2-2, disputată pe Arena Națională în fața a peste 45.000 de spectatori. A fost o partidă cu încărcătură uriașă pentru elevii lui Elias Charalambous care au vrut să pună capăt unei serii de patru eșecuri consecutive în fața giuleștenilor. În plus, pe stadion au fost prezenți scouteri importanți care au urmărit evoluția roș-albaștrilor.
Impresarul „de casă” al roș-albaștrilor a fost prezent pe stadion la derby-ul FCSB – Rapid, însă nu a mers singur. Florin Vulturar a venit însoțit de scouteri din Portugalia și Spania.
De-a lungul acestui sezon, Adrian Șut a avut prestații incredibile cu care a uimit pe toată lumea. Astfel, mijlocașul a intrat în atenția scouterilor de la FC Porto care au venit să îl vadă cum evoluează în meciul cu Rapid. Jucătorul nu a avut un început prea bun de meci și a fost aproape să fie schimbat de Gigi Becali din minutul 25.
Mijocașul roș-albaștrilor a scăpat de furia patronului dintr-un motiv incredibil. Chiar Gigi Becali a dezvăluit că deși voia să îl scoată înainte de pauză, dar a decis să mizeze în continuare pe Adrian Șut fiindcă ține foarte mult la jucător. Latifundiarul din Pipera are câțiva jucători pe care îi respectă foarte mult fiindcă sunt muncitori, iar printre aceștia se numără și jucătorul urmărit de Porto.
„Pe Șut îmi venea să-l scot în minutul 25, dar îl iubesc prea mult. E prea muncitor. Sunt unii ca Florinel, Șut și Olaru pe care nu-i scot din respect”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER