CFR Cluj s-a impus în fața Universității Craiova, scor 1-0, în ce-a 6-a etapă a play-off-ului din Superliga.
Panagiotis Tachtsidis, mijlocașul formației din Gruia, a venit cu un discurs dur la adresa lui Adi Mutu și l-a criticat fără milă pentru maniera în care a plecat de la club.
Deși CFR, echipa sa, a câștigat, scor 1-0, cu Universitatea Craiova, Panagiotis Tachtsidis se gândește serios să plece din Gruia.
Grecul a vorbit despre criticile primite, dar și despre plecarea lui Adi Mutu de la echipă. Tachtsidis l-a făcut praf pe „Briliant” și a dat de înțeles că e un laș pentru faptul că nu a mai vrut să lupte și a decis să își dea demisia după umilința cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara, scor 0-4, din sferturile Cupei României.
„Văd că se vorbeşte mult despre mine, nu ştiu cine spune lucruri urâte despre mine, nu-mi pasă, deoarece ştiu cum este în fotbal. S-a văzut calitatea mea în teren, ştiu ca sunt unul dintre cei mai buni jucători din campionat, nu dau explicaţii celor care m-au criticat după acel cartonaş roşu, ştiu că am făcut o greşeală mare.
Nu ştiu ce a spus acest tip despre mine, nici măcar nu-mi pasă, pentru că ne-a lăsat într-un moment foarte dificil pentru noi, după acel 4-0 (n.r. contra Corvinului), a lăsat echipa şi a plecat. Pentru mine nu are caracter, a vrut să se salveze, când echipa este într-un moment greu trebuie să stai să lupţi alături de echipă, nu să pleci.
Nu cred că voi rămâne la acest club, deoarece nu cred că mă doresc. Mai am câteva jocuri la acest club, voi da 100% în teren, după care vedem ce se întâmplă.
Toţi au spus că sunt terminat, că nu mai joc nimic, dar le-am arătat tuturor că am dat totul în fiecare meci şi le-am demonstrat că sunt un jucător de mare calitate”, a declarat Tachtsidis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER