La fel ca în ultimele trei meciuri, Radu Drăgușin a fost din nou rezervă neutilizată în Anglia. Se pare că „Dumnezeu nu doarme”, iar Ange Postecoglou, antrenorul lui Tottenham, a fost „trăznit” după ce a decis să-l lase iar pe bancă.
Spurs, echipa la care joacă românul, a pierdut derby-ul cu Arsenal, scor 2-3, din etapa cu numărul 35.
Tottenham a început cum nu se putea mai prost derby-ul cu Arsenal din etapa 35, scor 2-3. La doar 15 minute de la începerea partidei, „tunarii” au deschis scorul după ce Pierre-Emile Højbjerg și-a dat autogol.
Bukayo Saka și Kai Havertz au punctat și ei pentru gruparea de pe Emirates, iar Arsenal a intrat cu 3-0 la vestiare.
În repriza secundă, Spurs a reușit să mai spele din rușine în urma golurilor marcate de Cristian Romero, respectiv de căpitanul Heung-min Son, starul sud-coreean, din penalty. Totuși, cele două reușite venite pe final nu au fost îndeajuns, iar Tottenham a pierdut cu scorul de 2-3.
Radu Drăgușin nu a intrat nici măcar o secundă în derby-ul cu Arsenal din etapa 35. Este al 4-lea meci la rând când românul e rezervă neutilizată.
Evident, după ce Cristian Romero, rivalul său pe post, a marcat, Drăgușin va avea și mai mult de tras pentru a se impune în primul „11”.
Tottenham: Vicario – Porro, Romero, Van de Ven, Davies – Hojbjerg, Bissouma – Kulusevski, Maddison, Werner – Son. Rezerve: Austin, Bissouma, Drăgușin, Emerson, Gil, Johnson, Lo Celso, Richarlison, Sarr
Arsenal: Raya – White, Gabriel, Saliba, Tomiyasu – Rice, Partey, Odegaard – Saka, Havertz, Trossard. Rezerve: Jesus, Jorginho, Kiwior, Martinelli, Nketiah, Ramsdale, Smith Rowe, Vieira, Zinchenko
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER