Alexandru Musi a impresionat în tricoul celor de la Petrolul și este dorit de Meme Stoica înapoi la FCSB din această vară, echipa care l-a împrumutat la Ploiești.
Cu toate astea, un antrenor care a activat anul acesta în Superliga a lansat un avertisment pentru tânărul jucător care evoluează pe același post cu Florinel Coman.
Deși este impresionat de calitățile sale, Ilie Poenaru consideră că Alexandru Musi va avea o misiune infinit mai dificilă la FCSB, spre deosebire de perioada petrecută la Petrolul.
„Este genul de jucător asemănător ca stil lui Tavi Popescu, dar cu o personalitate mult mai puternică. E și mult mai puternic fizic, are o capacitate destul de bună de efort. Și-a pus amprenta la Petrolul, a ieșit în evidență, a marcat goluri importante. E un copil care a crescut foarte bine, și în anii trecuți se vorbea destul de mult despre el.
A fost greu să i se ofere șansa acolo (n.r. – la FCSB), dar a avut-o la Petrolul și a profitat. Eu cred că se poate impune, a crescut foarte mult, și-a găsit un echilibru. Are o personalitate și o plăcere de a juca, sunt momente când e schimbat și e foarte supărat. Se vede că trăiește orice joc.
Dar, la FCSB e altceva. E misiunea mult mai mare. Sunt cei mai buni jucători din țară și e clar că și el trebuie să-și ridice nivelul. Poate să fie ușor, pentru că intră într-o echipă formată, cu calitate bună. Dar, în același timp, s-ar putea ca integrarea lui să dureze puțin, pentru că va crește presiunea. Nu are nimeni răbdare, chiar dacă e un copil. Dar se poate plia, e pe stilul lor, e crescut de ei. Îi va fi ușor să se integreze, cunoaște tot vestiarul, nu e străin de ce se întâmplă la FCSB”, a spus Ilie Poenaru, la ProSport Live.
După meciul dintre Petrolul și FC Botoșani din play-out-ul Superligii, Alexandru Musi a lăsat de înțeles că prioritatea sa este să bifeze cât mai multe minute pe gazon, chiar dacă acest lucru ar însemna să nu revină la FCSB.
„O să fiu concentrat 100% la Petrolul până la ultimul meci. După aceea, nu știu ce o să fac, dacă o să mă duc la FCSB, nu știu nimic. Dar vom vedea la final. Eu vreau să joc fotbal, atâta tot”, a declarat Musi, după duelul menționat mai sus.
Meme Stoica anunțase recent că FCSB vrea să se bazeze pe serviciile lui Alexandru Musi din sezonul următor.
„Sunt şi cluburi mari care fac greşeli. Pe Bayern Munchen s-ar putea să o coste campionatul faptul că l-a lăsat pe Stanisic împrumut la Bayer Leverkusen. El a deschis scorul în meciul direct, pentru Leverkusen.
Dar, mă rog, astea sunt alte probleme. Nu e logic să fereşti un jucător care a semnat cu o echipă? De ce să joace împotriva echipei respective? Nici noi nu-l lăsăm pe Musi, nu mi se pare normal ca Musi să joace împotriva intereselor lui. Că Musi, din vară, va fi jucătorul nostru.
Astea sunt nişte chestii pe care le faci pentru jucător, în primul rând. Rapid a avut alte idei, l-a lăsat pe Micosvchi să joace pentru UTA în meciul direct”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER