Radu Drăgușin este departe de a prinde „primul 11” al celor de la Tottenham, chiar dacă formația lui Ange Postecoglou are mai mulți absenți.
Tehnicianul australian se bazează pe cuplul de fundași centrali format din Micky van de Ven și Cristian Romero.
În meciul împotriva celor de la Chelsea, scor 0-2, Ange Postecoglou l-a titularizat pe Emerson Royal în loc să îi ofere o șansă lui Radu Drăgușin. Mai mult, australianul este pregătit să îl introducă din primul minut al partidei cu Liverpool pe Max Robson, un tânăr care nu a mai evoluat la nivel de seniori!
În acest sezon, puștiul în vârstă de 21 de ani a jucat numai pentru echipa secundă a celor de la Tottenham și pentru formația de tineret a clubului, iar presa britanică nu a trecut cu vederea decizia antrenorului și l-a criticat aspru.
Jurnaliștii englezi au lansat varianta prin care Micky van de Ven să evolueze în flancul stâng, Radu Drăgușin și Cristian Romero în centrul defensivei.
„Tricolorul” nu a jucat niciun minut în ultimele cinci dueluri ale formației londoneze. Astfel, Radu Drăgușin pare complet ignorat de Ange Postecoglou și ratează oportunitatea de a-l impresiona pe tehnician.
Radu Drăgușin nu a primit credit din partea lui Ange Postecoglou, iar suporterii formației de pe „White Hart Lane” doresc să îl vadă pe român în teren. Fanii londonezi au lansat mai multe variante tehnice pe care tehnicianul ar putea să le adopte pentru a-l integra pe „tricolor” în prima formulă a lui Tottenham.
Acestea sunt câteva comentarii lansate de suporterii celor de la Spurs în mediul online:
Tottenham a realizat transferul lui Radu Drăgușin în perioada de mercato de iarnă, în schimbul sumei de 25 de milioane de euro, fiind cel mai scump transfer al unui jucător român.
În ciuda sumei impresionante pe care Spurs a achitat-o, internaționalul de seniori a fost o prezență rară în prima formulă a formației lui Ange Postecoglou. „Tricolorul” a evoluat în numai șase partide pentru londonezi, iar în jumătate dintre acestea a jucat mai puțin de 10 minute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER