Prietenia dintre Alex Băluță și Alex Mitriță s-a risipit după ce primul a ales în vară să semneze cu FCSB în loc de Universitatea Craiova.
Cei doi au fost prieteni și colegi în Bănie, în sezonul 2017 – 2018, însă acum nu își mai vorbesc.
Alex Mitriță și Alex Băluță au fost prieteni buni, din perioada în care cei doi evoluau pentru Universitatea Craiova. Totuși, în prezent, nu își mai vorbesc după ce mijlocașul campioanei a refuzat revenirea în Bănie. Restul foștilor săi colegi de vestiar au păstrat legătura cu Alex Băluță, însă relațiile lor sunt destul de reci.
„(Mai ai vreun prieten apropiat la actuala echipă a Craiovei?) Sunt apropiat de majoritatea băieților. Nu mai ținem legătura atât de mult. Vorbeam cu Ivan, cu Bancu, cu Screciu. (Mitriță e supărat pe tine?) Cu el s-a rupt orice fel de legătură!”, a declarat Alexandru Băluță, potrivit Fanatik.
După ce s-a despărțit de formația maghiară Akademia Puskas, Alexandru Băluță a fost dorit de Universitatea Craiova și FCSB. Cu un trecut la formația olteană, mijlocașul a fost aproape de o întoarcere pe „Ion Oblemenco”, însă a ales să se alăture „roș-albaștrilor” datorită unui salariu mai atractiv.
Fanii Universității Craiova au considerat decizia luată de fotbalist ca fiind un act de trădare și nu l-au iertat . La începutul acestui an au afișat un banner care sublinia problemele din viața extrasportivă a lui Alexandru Băluță: „Când păcănelele sunt totu’ pentru tine-n viața asta / E normal să îți înșeli și echipa și nevasta”.
Alexandru Băluță a fost cumpărat de Universitatea Craiova de la Viitorul Constanța, actuala Farul, în schimbul a 200.000 de euro. Pentru formația de pe „Ion Oblemenco” a evoluat în perioada 2014 – 2018 și a reușit să câștige o Cupă a României.
Mihai Teja, invitat la emisiunea ProSport Live, consideră că alegerea lui Alexandru Băluță de a semna cu FCSB a fost una inspirată. Mai mult, fostul tehnician al „roș-albaștrilor” a lăudat calitățile sportive ale mijlocașului.
„A fost inspirat (n.r. Alexandru Baluță). Până la urmă, în viață trebuie sa fii inspirat, să alegi. Trebuie să faci multe alegeri în viață și el a făcut alegerea bună, a ales calul câștigător. Bravo lui! Este un jucător de valoare. A jucat și în străinătate, a jucat la Slavia Praga și a făcut-o foarte bine acolo.
Și-a schimbat mentalitatea, a crezut că poate mai mult cu FCSB. Bravo lui! Mie îmi place ca și jucător, ca și om, ca și caracter. Îl văd un băiat ok. A arătat pe teren foarte bine. Și el e unul dintre «motorașele» echipei”, a spus Mihai Teja, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER