Meciul FCSB – CFR Cluj va înregistra un record pe Arena Națională, fiind șanse foarte mari ca partida să se joace cu casele de bilete închise.
Se umple Arena Națională la meciul FCSB – CFR Cluj, la finalul căreia jucătorii roș-albaștri vor primi trofeul și medaliile de campioni.
FCSB a câștigat, matematic, titlul în actualul sezon al Superligii după ce a învins Farul cu 2-1, pe Arena Națională, în etapa a șaptea a play-off-ului. De atunci, jucătorii și fanii o țin într-o petrecere, care va atinge punctul culminant pe 11 mai.
Sâmbătă, de la ora 20:00, are loc partida dintre FCSB și CFR Cluj, care contează pentru etapa a noua din play-off. La finalul confruntării, jucătorii lui Gigi Becali primesc trofeul și medaliile de campioni.
Se anunță o asistență record pe Arena Națională în perspectiva acestei confruntări. Cu patru zile înainte, absolut toate biletele scoase la vânzare pe site-urile de specialitate erau vândute. Conform calculelor, au fost achiziționate 49.800 de tichete.
Singurele rămase sunt la inelul 3 al peluzei 1, dar mai mult ca sigur că acestea vor fi achiziționate, până la ora partidei, de la casele de bilete.
Există, astfel, șanse mari ca recordul „all-time” de asistență înregistrat pe Arena Națională să fie depășit. Cei mai mulți spectatori au asistat Actualul este de 54.364 de spectatori, înregistrat la meciului România – Finlanda 1-1, disputat pe 8 octombrie 2015, în preliminariile EURO 2016.. Are a fost inaugurată în 2011 și are o capacitate maximă de 55.634 de spectatori.
În respectiva campanie de calificare, România a încheiat Grupa F pe locul doi, cu 20 de puncte, la unul singur de Irlanda de Nord. Ambele formații s-au calificat la turneul final organizat de Franța. „Tricolorii” au fost repartizat în Grupa A și au terminat pe ultimul loc, după 1-2 cu Franța, 1-1 cu Elveția și 0-1 cu Albania.
În actualul sezon competițional, FCSB a jucat 18 partide pe Arena Națională în calitate de echipă gazdă. A „ratat” doar partida cu Dinamo, din etapa a doua a sezonului regulat, care s-a jucat pe stadionul „Arcul de Triumf”.
Din cele 18 partide, echipa lui Gigi Becali a câștigat 13, a remizat patru și a fost învinsă de Rapid, cu 1-2, în etapa a 15-a a sezonului regulat și de Oțelul, cu 0-2, în runda cu numărul 18. Roș-albaștrii au marcat 34 de goluri și au încasat 16.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER