Dan Șucu e pregătit să detoneze bomba și să aducă un antrenor cu un CV fabulos la Rapid.
Așa cum ProSport a anunțat deja, Mircea Lucescu nu va reveni în Giulești. Sursele noastre dezvăluie ceea ce va fi informația momentului în fotbalul românesc: reputatul manager englez Alan Pardew este tehnicianul ales să ducă gruparea vișinie către un nou titlu de campioană.
Din informațiile noastre, Pardew ar fi fost deja contactat și urmează să dea răspunsul final în zilele care urmează.
ProSport a aflat pe cine vrea să pună Dan Șucu antrenor la Rapid. Alan Pardew, un tehnician care le-a pregătit pe West Ham sau Newcastle și care a fost ultima dată pe banca tehnică a lui Aris Salonic, e dorit de patronul vișiniilor.
Din informațiile noastre, managerul în vârstă de 62 de ani ar fi fost deja contactat de reprezentanți ai Rapidului, iar în zilele următoare ar trebui să dea un răspuns final. Aici, circulă două variante: una conform căreia Pardew se va întâlni personal cu Șucu pentru o discuție finală, iar cealaltă conform căreia oferta va fi acceptată sau respinsă prin email.
În ultimele zile, după ce varianta Marius Șumudică a picat, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, au apărut numele lui Martin O’Neill și Neil Lennon în legătură cu o posibilă sosire la Rapid.
Primul indiciu că Dan Șucu va apela la un antrenor străin a fost dat chiar de Marius Șumudică. Atunci când i-a comunicat tehnicianul că nu o va pregăti pe Rapid din sezonul viitor, fondatorul Mobexpert i-a argumentat că a decis să meargă pe mâna un străin.
Domnul Șucu mi-a mulțumit și m-a anunțat că s-a decis instalarea unui antrenor străin. Vreau să-i mulțumesc domnului Șucu pentru aprecieri, conducerii Rapidului pentru că s-a gândit la mine, oamenilor din fotbal pentru cuvintele frumoase, încredere și suporterilor Rapidului pentru susținere”, a delcarat Marius Șumudică pentru ProSport.
De altfel, după ce Mircea Lucescu a refuzat proiectul care i s-a propus la Rapid, Dan Șucu a oferit o reacție în care a clarificat că clubul din Giulești va avea un antrenor cu un CV puternic cât de curând.
Vă garantez că Rapid nu va rămâne fără un antrenor puternic şi titrat. Dorința noastră este ca în zilele următoare să avem o clarificare şi să putem anunța cine va conduce echipa după ultimul meci al sezonului, cel cu FCSB”, a declarat Dan Șucu pentru ProSport.
Vă garantez că Rapid nu va rămâne fără un antrenor puternic şi titrat.
Dorința noastră este ca în zilele următoare să avem o clarificare şi să putem anunța cine va conduce echipa după ultimul meci al sezonului, cel cu FCSB”, a declarat Dan Șucu pentru ProSport.
Alan Pardew este un tehnician liber de contract în acest moment, după ce și-a reziliat acordul cu grecii de la Aris Salonic, rivalii lui Răzvan Lucescu, pe 23 februarie 2023. Altfel spus, Pardew a avut parte de un an sabatic și acum este din nou gata de o aventură, iar Rapid și Dan Șucu sunt gata să îi ofere exact ceea ce caută.
Viitorul posibil antrenor al giuleștenilor nu a câștigat niciun trofeu important la nivel de club în cariera lui (are un Football League Trophy, o competiție destinată ligilor 3 și 4 din Anglia, cu Southampton, în sezonul 2009/2010), dar are un trofeu personal extrem de prețios: a fost desemnat managerul anului în Premier League în 2012!
În plus, tehnicianul englez este obișnuit cu activitatea în sud-estul Europei. În 2020, el a fost numit director tehnic la ȚSKA Sofia, iar în aprilie 2022 a preluat funcția de antrenor principal. Câteva luni mai târziu, Pardew și-a dat demisia, după ce ultrașii radicali ai sofioților au aruncat cu banane în jucătorii de culoare ai echipei sale.
Salariul pe care l-ar primi britanicul este undeva în jurul a 600.000 de euro pe sezon, o sumă accesibilă, care poate crește exponențial spre 1.000.000 de euro, în funcție de performanțele clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER