De la începutul lunii aprilie și până la când Edi Iordănescu va convoca lotul final pentru EURO 2024, fiecare zi de marți îți aduce în ProSport radiografia evoluției de la cluburi pentru jucătorii cu cele mai mari șanse de a se regăsi în lotul lui Edi Iordănescu pentru turneul final din Germania! Rubrica „Eurotricolorii la raport” urmărește pas cu pas, etapă de etapă, cât și cum joacă la echipele lor tricolorii în care se pun marile speranțe ale tuturor românilor!
Monitorizăm nucleul de bază al celor 43 de fotbaliști pe care s-a bazat Edi Iordănescu în preliminariile EURO 2024 și pentru amicalele din martie, dar aruncăm mereu un ochi și spre cei care ar putea „să se urce din mers în trenul aflat în mișcare” pe care l-a fixat selecționerul. Cu cifre incontestabile și calificative furnizate de sofascore.com pe baza unui set complex de parametri, pentru un tablou cât mai realist al șanselor noastre la turneul final, până la urmă.
În fiecare marți, rubrica „Eurotricolorii la raport” va împărți evoluțiile de la cluburi ale fotbaliștilor naționalei în cinci categorii. În prima, unde ne dorim să avem cât mai multe nominalizări, vom regăsi „Remarcații săptămânii”. Tricolori integraliști sau măcar titulari, al căror randament în ultima etapă i-a scos clar în evidență.
La categoria „Evoluții medii” intră prestațiile care nu au adus aplauze, dar nici nu au ridicat semne de întrebare majore. Tricolori care au jucat pentru cluburile lor în ultima etapă, dar fără un impact considerabil care să iasă din tiparele așteptărilor. Ori cu semne pozitive, dar care nu au contribuit la un rezultat pe măsură pentru formațiile lor.
Pentru tricolorii lui Edi Iordănescu rămași doar pe banca de rezerve, cu foarte puține minute prinse pe finaluri de meci ori cu evoluții îngrijorătoare, există categoria „Semne de alarmă și rezerve neutilizate”.
Denis Drăguș a avut o prestație entuziasmantă iar formația lui, Gaziantep FK, a învins cu 6-1 în deplasare pe Adana Demirspor în prima ligă din Turcia, ieșind din zona retrogradării! Titular, tricolorul a deschis scorul în minutul 11, a marcat pentru 5-1 și a fost schimbat în minutul 72. În plus, 3 din 4 driblinguri reușite și un total de 7 șuturi expediate, dintre care 3 pe poartă.
Louis Munteanu a făcut un meci de poveste în Farul – Universitatea Craiova 3-3, fiind poate mai bun om de pe teren, alături de Mitriță. A înscris din penalty pentru 1-0, apoi din acțiune pentru 3-0. Cinci pase-cheie furnizate, 6 șuturi expediate dintre care 4 pe cadrul porții, mereu periculos și implicat!
Ianis Hagi a intrat în minutul 63 al partidei Alaves – Girona 2-2 oferind pasa de gol pentru egalarea gazdelor, în prelungiri! Mijlocașul a avut procentaj 100% de dueluri câștigate, 4 din 4, a oferit 3 pase-cheie în ofensivă (liderul lui Alaves la acest capitol) și a produs un impact determinant.
Ionuț Nedelcearu a fost titular și integralist în victoria lui Palermo, 1-0 la Sudtirol, din ultima etapă din Serie B care duce confirmă sicilienii în barajele de promovare spre Serie A. Cu 5 din 7 dueluri câștigate și un procentaj impresionant de pase reușite, 98%, tricolorul a avut o evoluție de apreciat!
Denis Alibec a înscris și din acțiune, și la loviturile de departajare în Cupa Emirului din Qatar pentru Muaither, dar formația lui, retrogradată din prima ligă, a fost eliminată din această competiție după 3-3 și 4-5 la penalty-uri cu Al Wakrah, în ciuda evoluției de impact a vârfului tricolor.
Marius Marin a fost în top 3 fotbaliști ai Pisei în deplasarea 1-2 la Ascoli din ultima rundă de Serie B, deși echipa lui nu mai avea obiectiv. Cu 94% pase corecte și 8 acțiuni defensive de succes, mijlocașul continuă linia constant bună din ultima perioadă.
Florin Niță a avut 3 intervenții, dintre care 2 la execuții din careu în Adana Demirspor – Gaziantep 1-6, meci în care gazdele au rămas în zece oameni încă din minutul 39. O prestație bună, nu i se poate reproșa nimic.
Nicușor Bancu a contribuit la revenirea fantastică a Craiovei pentru 3-3 de la 0-3 în deplasarea de la Farul. Căpitanul oltenilor, titular și integralist, a fost totuși lider la baloane pierdute (25) și i-au ieșit doar 2 din 6 centrări, numai 80% pase reușite. Totuși, 3 pase-cheie furnizate
Răzvan Marin a fost titular și integralist în Serie A, Lazio – Empoli 2-0, iar în ciuda eșecului echipei sale a fost în top 3 jucători ai lui Empoli. Patru șuturi spre poartă, 5 din 8 pase lungi reușite, o pasă-cheie furnizată ofensiv, dar numai 3 din 8 dueluri câștigate și lider la baloane pierdute (16).
Radu Drăgușin a fost introdus în minutul 75 al partidei Tottenham – Burnley 2-1 din Premier League, când era încă 1-1. Foarte bun la construcție, 92% pase corecte, dar numai 12 baloane au ajuns la el, n-a avut practic prilejul să se evidențieze, câtă vreme echipa lui a fost în ofensivă totală pentru asigurarea victoriei.
Daniel Bîrligea a fost titular și 81 de minute pe teren în victoria CFR-ului la FCSB, 1-0. A ratat o mare ocazie, dar n-a avut șut pe poartă. Impunător în duelurile aeriene, 5 din 7 câștigate, dar cu numai 71% pase reușite. A ținut bine de minge în atac, a furnizat două pase-cheie coechipierilor și a cumulat 12 acțiuni defensive de succes, cele mai multe din rândul jucătorilor lui Gâlcă.
Nicolae Stanciu a fost titular și integralist la oaspeți în Abha – Damac 0-0 din prima ligă saudită, cu 2 pase-cheie furnizate, 3 șuturi spre poartă, însă zero centrări reușite din 4 încercate și fără impact eficient pentru ofensivă.
Florinel Coman, Darius Olaru, Adrian Șut și Ștefan Târnovanu au avut evoluții medii în FCSB – CFR Cluj 0-1, meciul sărbătorii de titlu pentru roș-albaștri, fără miză. Un minus poate pentru portar, care a încasat gol la singurul șut pe poartă al ardelenilor. Florinel a avut 95% pase reușite și 5 șuturi spre poartă, dar zero driblinguri și zero centrări reușite. Șut a fost lider la baloane pierdute pentru FCSB (18), dar a fost cel mai implicat în joc la număr de baloane atinse și a trimis un șut pe poartă. Olaru, doar 79% pase reușite, deși procentaj 100% de centrări de succes și pase lungi la destinație.
Dennis Man și Valentin Mihăilă au intrat pe parcurs în deplasarea Parmei la Reggiana, în minutele 56, respectiv 64. Echipa lor a egalat din penalty după intrarea lui Man. Meci fără miză pentru Parma, deja promovată în Serie A. Evoluțiile celor doi, în tonul unei partide relaxate.
George Pușcaș a intrat în minutul 69 al partidei Bari – Brescia 2-0, când scorul era deja fixat, iar echipa lui a reușit prin acest succes să evite retrogradarea directă din Serie B și merge la barajul de supraviețuire. Pușcaș nu a avut șut pe poartă, dar a furnizat o pasă-cheie și a câștigat 3 din 4 dueluri aeriene.
Bogdan Racovițan a făcut un meci mai slab după 6 etape consecutive de evoluții bune și foarte bune, iar asta deși Rakow a învins cu 2-1 acasă pe Pogon în prima ligă din Polonia. Fundașul a fost titular și integralist, dar cu numai 2 din 6 dueluri câștigate, doar 2 acțiuni defensive de succes.
Raul Opruț a fost titular și integralist iar formația lui, FC Hermannstadt, s-a impus cu 3-1 în ultima etapă de play-out la FCU Craiova, însă fundașul a fost printre cei mai slabi jucători sibieni. Doar 67% pase reușite, al doilea ca număr de baloane pierdute, doar 1 din 7 pase lungi de succes.
Florin Tănase a intrat doar în minutul 88 la gazde în partida de campionat din Arabia Saudită dintre Al Okhdood și Al Nassr, scor 2-3. Cu trei etape înaintea finalului de sezon, echipa e cu un punct sub linia de retrogradare.
Cristian Manea a fost introdus pe teren abia în minutul 86 la oaspeți în FCSB – CFR Cluj 0-1, ultima etapă din play-off-ul Superligii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER