Meme Stoica și Mihai Rotaru s-au „războit” pe tema Tavi Popescu vs Ștefan Baiaram, iar Florin Prunea a dat, acum, verdictul.
Florin Prunea îl cataloghează pe Ștefan Baiaram ca fiind un fotbalist mai bun decât vedeta celor de la FCSB, Octavian Popescu. Atât Ștefan Baiaram cât și Tavi Popescu sunt văzuți drept variante pe termen lung, care pot ajuta naționala României în viitor.
Florin Prunea, invitat la emisiunea ProSport Live, a tras concluziile în duelul comparativ dintre Ștefan Baiaram și Octavian Popescu. Portarul „Generației de Aur” consideră că Ștefan Baiaram a avut evoluții mult mai consistente decât vedeta lui Gigi Becali, iar prezențele sale pentru naționala de tineret a României confirmă calitatea pe care o are.
„Îi dau dreptate (n.r. lui Mihai Rotaru). Da, Baiaram e un jucător mai bun decât Octavian Popescu, pentru că a și demonstrat-o. Bine, a avut și accidentările pe care le-a avut. Evolutiile lui Baiaram mi s-au părut mai apreciate și la nivel de club, și la națională. Baiaram este jucător titular la echipa națională”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Spre deosebire de Ștefan Baiaram, care a evoluat numai pentru naționala U21 a României, Octavian Popescu a primit minute în cadrul primei reprezentative a „tricolorilor”. Fotbalistul celor de la FCSB a jucat în șapte partide pentru selecționata condusă de Edi Iordănescu.
Sorin Cârțu i-a comparat, la rândul lui, pe cei doi fotbaliști. Fostul președinte al celor de la Universitatea Craiova consideră că Ștefan Baiaram este mai bun decât Octavian Popescu, iar evoluțiile fotbalistului din Bănie ar fi fost și mai consistente dacă nu întâmpina probleme de ordin medical de-a lungul acestui sezon.
Fostul tehnician crede că refuzul lui Tavi Popescu de a evolua și pe alte poziții decât cea de bază îl izolează. Astfel, tânărul fotbalist nu își poate atinge potențialul maxim.
„Baiaram, păcat că a avut ghinioanele astea, mă refer la accidentări. Nu știu, dacă nu s-ar fi accidentat acum pe final, iar, ar avea un parcurs… a dat șase goluri.
E mult mai eficient și îmi place mai mult Baiaram. Se pretează și pentru acțiuni individuale, și combinații, și săritură la cap, să vină, să finalizeze. Are capacitate de efort. Din punctul meu de vedere, e superior (n.r. lui Octavian Popescu).
Mie mi se pare că Octavian Popescu nu a făcut progresul la care ne așteptam. Ba, din contră, situația lui, așa, că «nu pot să joc decât într-o zonă», nu-l avantajează. Am discutat despre el la superlativ. Eu l-aș fi văzut mult mai avansat în evoluție, mult mai sus decât e la momentul ăsta”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER