Gică Hagi a fost extrem de dezamăgit de jucătorii săi după ce fosta campioană a fost umilită în ultimul meci al sezonului de CFR Cluj, 1-5, și anunță revoluția la Farul din sezonul viitor.
Farul încheie play-off-ul pe locul 5, după ce a înregistrat al treilea eșec în ultimele patru partide. Formația antrenată de Gică Hagi a pierdut drastic ultimul meci din campionat, în fața celor de la CFR Cluj. Dan Petrescu și-a luat revanșa după ce, în manșa tur, Farul învingea cu 5-1, la Ovidiu. Gică Hagi anunță revoluția la echipă, urmând să facă modificări masive în lot înainte de startul sezonului viitor.
La finalul meciului cu CFR, Gică Hagi și-a criticat dur jucătorii pentru prestația slabă din ultima etapă de campionat. În ceea ce privește locul ocupat de echipa sa la finalul acestui sezon, Hagi afirmă că nu e deloc bine că Farul ratează cupele europene.
„Scor dureros. Am făcut multe greșeli, de atitudine, de concentrare. Dacă le dai mingea știu fotbal, jucători puternici. Le-am dat spații, au venit peste noi, și-au făcut planul. Nu am știut să ne apărăm și ne-a costat. Nu am stat defensiv foarte bine, greșeli mari, mai ales la primul gol.
Trebuia să arătăm că avem putere și forță să revenim, dar nu a fost așa, defensiva a stat foarte slab. Ofensiva a mai mișcat ceva. Față de anul trecut, am fost campioni, iar acum nici măcar în Europa. Nu este bine.
Primul obiectiv a fost play-off. Am făcut bine, dar lucrurile au scăzut, ne-am dus în jos și s-a ajuns aici. Știam ce forță au, dar nu am fost noi cei de la Constanța, când am jucat acum două-trei săptămâni.
Ne place să câștigăm. Când pierdem trebuie să reflectăm. Trebuie să muncim și să facem echipă bună pentru sezonul viitor. Îi felicit pe cei care se duc în Europa, bravo lor, merită, rezultatele vorbesc. Noi ne gândim ce facem anul viitor”, a declarat Gică Hagi, potrivit Primasport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER