Gigi Becali a făcut deja primul transfer pentru UEFA Champions League, unul de top pentru Superliga României, dar acum o întrebare planează asupra jucătorului adus la noua campioană a României.
Fotbalistul a fost transferat de la echipa lui Gică Hagi, dar nu a mai jucat de ceva timp. Recent, au apărut voci care se întreabă dacă acesta va face față în trupa antrenată de Elias Charalambous.
FCSB a reușit să cucerească titlul de campioană a României după o așteptare de nouă ani și Gigi Becali are ambiții mari. Latifundiarul din Pipera a demarat deja o campanie de achiziții prin care dorește să ducă echipa în UEFA Champions League. Primul jucător care a ajuns sub comanda lui Elias Charalambous este David Kiki, fotbalist care și a decis să nu-și prelungească contractul cu Farul Constanța și a încheiat înțelegerea cu formația de la malul Mării Negre.
Recent, Gigi Becali a anunțat că fotbalistul a efectuat vizita medicală dar nu a vrut să ofere mai multe detalii despre această mutare. Ciprian Marica, oficialul celor de la Farul Constanța, a vorbit despre fotbalistul transferat de Gigi Becali și a declarat că nu știe dacă acesta poate față la FCSB, cu toate că este un fotbalist pe care îl apreciază.
„Nu știu dacă mai face față la FCSB, nu l-am mai văzut în ultima perioadă. Era un jucător care, pentru noi și pentru nivelul Ligii 1 a arătat foarte bine.
Ne-am fi dorit să îl păstrăm. E un jucător care are calitate, nu întâmplător au pus ochii pe el. Sper să aibă succes la FCSB, dar mai puțin cu noi”, a declarat Ciprian Marica, conform as.ro.
Gigi Becali are planuri mari când vine vorba despre transferurile pe care vrea să le facă în această vară. Pe lângă David Kiki, patronul celor de la FCSB încearcă să transfere un alt fotbalist care a evoluat la Farul Constanța. Este vorba despre Louis Munteanu, jucător care aparține italienilor de la Fiorentina.
Gigi Becali a dezvăluit că a început deja negocierile cu conducerea clubului din Serie A și a anunțat că este dispus să ofere suma de 1.2 milioane de euro în schimbul atacantului în vârstă de 21 de ani.
În cursa pentru semnătura lui Louis Munteanu a intrat și Rapid București. Victor Angelescu, acționarul minoritar al giuleștenilor, a anunțat că tânărul atacant ar putea fi înlocuitorul perfect pentru Albion Rrahmani, atacant kosovar care are mai multe oferte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER