Sorana Cîrstea (34 de ani – 30 WTA) s-a plâns într-un nou podcast cu privire la problemele de sănătate cu care se confruntă și a transmis că cel mai tare se teme de ce va urma atunci când va înainta în vârstă.
Sportiva din Târgoviște, câștigătoare a două titluri WTA, anticipează că nu va avea parte de o viață ușoară atunci când își va agăța racheta de tenis în cui. Totuși, speră din tot sufletul ca medicina să evolueze și să nu resimtă din plin chinurile unei lungi cariere în „sportul alb”.
Sorana Cîrstea are aproape 20 de ani de experiență în circuitul WTA și în prezent se regăsește pe lista celor mai longevive jucătoare care încă activează și o fac la un nivel înalt. Totuși, ajunsă la vârsta de 34 de ani, sportiva din Târgoviște resimte din plin sacrificiile făcute de-a lungul vieții pentru a putea avea o carieră de succes în „sportul alb”. Mii de antrenamente, zeci sau chiar sute de meciuri în care și-a dus corpul până la limita epuizării și o mulțime de accidentări, toate au lovit-o pe Sorana Cîrstea din plin, iar jucătoarea de tenis mărturisește cu mâhnire că resimte deja consecințele. Însă, de ceea ce îi este cu adevărat teamă ar putea să vină peste alți câțiva ani, când va fi deja retrasă din circuit și va încerca să ducă o viață normală:
Le-am dus. Practic, tu dai ceva la schimb ca să primești ceva. Astea au fost lucrurile pe care a trebuit să le dau pentru a fi aici. Știu că după tenis voi avea probleme mari… vom vedea. Însă, în ziua de astăzi sunt mult mai multe informații și mă bazez că evoluează medicina. Se spune că sportul de performanță dăunează grav sănătății. Sportul de agrement e bun pentru sănătate”, a declarat Sorana Cîrstea, în podcastul „Vreau să știu”.
În ciuda celor menționate, reprezentanta României din WTA nu se gândește la retragere și spune că atâta timp cât va fi în TOP 150 jucătoare mondiale va continua să lupte în competiții:
Toată viața mea și tot ce am făcut a fost pentru tenis. Mai ales când joci bine, e foarte greu să ai gândul retragerii în minte. Pentru cineva ca mine, dacă aș coborî sub locul 150, aș începe să îmi pun întrebări. Dar atât timp cât am fost în elită, niciodată, cu adevărat, nu am vrut să mă las”, a completat Sorana.
Nu este prima oară când Sorana Cîrstea vorbește public despre problemele de sănătate pe care le are. În toamna anului 2022, prin intermediul unui alt podcast la care a luat parte, cel al artistului Speak, sportiva din Târgoviște a dezvăluit că are „două hernii lombare, una cervicală, rupturi abdominale, în ambele părți, nu știu câte entorse”, plus alte probleme:
Primul lucru pe care îl fac, când mă ridic din pat, e să mă gândesc: «ok, azi ce doare mai mult?» Așa e, la nivelul ăsta nu ai cum. De asta se spune că sportul de performanță dăunează grav sănătății. Sportul de masă e bun pentru sănătate. Gândește-te că nu mai am genunchi. Nu mai am cartilaj la genunchi și îmi fac injecții cu acid hialuronic în genunchi o dată la trei-patru luni. Am două hernii lombare, una cervicală, am rupturi abdominale, în ambele părți, nu știu câte entorse, mi s-a rupt fascia plantară… acum sunt accidentată la umăr, fac recuperare, nu vrei să știi ce e în neregulă cu umărul meu”, dezvăluia Sorana Cîrstea, în octombrie 2022, în podcastul „La fileu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER