Conducătorii dinamoviști au băgat serios mâna în buzunar în iarnă pentru a găsi jucătorii potriviți ca să se salveze de la retrogradare. În privința unui transfer efectuat în pauza competițională și-au luat însă o țeapă de zile mari.
Edgar Ie, fotbalistul trecut pe la Barcelona, care a jucat cinci meciuri în tricoul „câinilor” și de pe 1 aprilie n-a mai prins echipa, are un salariu lunar demn de campionatele cât de cât puternice din Vest.
Adus pe cai mari în această iarnă, fundașul Edgar Ie tinde să devină, dacă nu a și devenit deja, o mare gaură neagră pentru bugetul și așa șubred al lui Dinamo. Apărătorul originar din Guinea-Bissau are parte de un salariu regesc la echipă, remunerație care îi face invidioși chiar și pe Florinel Coman și Vlad Chiricheș, cei mai bine plătiți fotbaliști din Superligă.
Chiar dacă s-a vehiculat că Edgar Ie ar încasa un salariu lunar cuprins undeva între 15 și 20.000 de euro, se pare că fundașul central ar încasa în realitate mult mai mult. Încasează, dar nici măcar nu joacă!
Dezvăluirea a fost făcută de Ionel Dănciulescu, cel care s-a declarat stupefiat de suma lunară pe care o primește fotbalistul care n-a mai jucat de două luni pentru Dinamo. Mai precis de pe 1 aprilie, atunci când a prins un sfert de oră în remiza cu Petrolul de pe Arcul de Triumf, atunci când câinii au fost egalați din penalty în prelungirile prelungirilor, scor 1-1.
„În iarnă s-au făcut investiții extraordinar de mari. Dă-mi voie să spun, pentru că eu cunosc lucrul acesta…Edgar Ie este un jucător care are peste 24.000 de euro la Dinamo, iar asta o spun din sursă sigură: 18.000 îi are pe contract și restul din Red&White (n.r. acționarul majoritar).
Sunt și alți jucători plătiți cu sume importante. Sunt și alții cu 12-15.000 + bonusuri de performanță, era un buget de play-off, sunt niște bani, n-ar fi trebuit să avem emoțiile pe care le-am avut pe acest final de sezon”, a declarat Ionel Dănciulescu la Radio Dinamo 1948.
Dinamoviștii s-au uitat atent pe CV-ul lui Edgar Ie înainte de a-l convinge să semneze în această iarnă. În teorie, alb-roșii au crezut că au dat lovitura, deoarece fotbalistul a evoluat în cariera sa la echipe importante precum Başakşehir, Trabzonspor, Nantes, Lille, Feyenoord și FC Barcelona, cu care a câștigat Cupa Spaniei în anul 2015.
Deși a evoluat doar 25 de minute într-un singur meci pentru gruparea catalani, jucând mai mult la echipa a doua, Edgar se antrena deseori cu prima formație, alături de starurile Leo Messi, Luis Suarez, Neymar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER