Horațiu Feșnic a fost delegat la meciul decisiv pentru salvarea de la retrogradare, dintre Dinamo București și Csikszereda.
Ultimul meci al celor de la Dinamo București condus la centru de arbitrul din Cluj-Napoca a fost împotriva Petrolului Ploiești, iar deciziile arbitrului au fost contestate.
Dinamo București va întâlni în manșa retur a barajului pentru menținerea / promovarea în Superliga pe Csikszereda, pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că partida va fi condusă la centru de Horațiu Feșnic, arbitru care a avut o evoluție controversată în ultima partidă a celor de la Dinamo la care s-a aflat la centru, împotriva Petrolului Ploiești.
Atunci, arbitrul din Cluj-Napoca a dictat o lovitură de la 11 metri pentru prahoveni, în minutele de prelungire, când Dinamo București se afla în avantaj. Deși a acordat numai patru minute suplimentare, partida s-a prelungit până în minutul 103, din cauza fazei controversate a penalty-ului.
La sfârșitul partidei, Costin Amzăr, fundașul „câinilor” care a comis neregula în propriul careu, a criticat maniera de arbitraj a lui Horațiu Feșnic, numind-o „penibilă”. Mai mult, elevul lui Zeljko Kopic susținea, la momentul respectiv, că nu l-a faultat în careu pe Alexandru Musi.
„A fost un arbitraj penibil. Au fost patru minute de prelungire, și după ce s-a verificat s-au jucat 30 de secunde. Să ne lase mai bine pe noi să ne arbitrăm singuri. Să luăm mingea în mână, să facem ce vrem. Eu eram în spatele lui Muși, eram cu mâinile pe lângă el când a preluat mingea. Aveam mâinile puse pe el apoi, a vrut să tragă și a căzut pe spate. Eu nu l-am tras. A fost greu fără suporteri, dar asta e”, a spus Costin Amzăr, la vremea respectivă, potrivit Digi Sport.
Deși Dinamo București a învins în meciul tur al dublei cu Csikszereda, ciucanii au încredere în echipa lor și așteaptă vizita „câinilor”. Astfel, locuitorii orașului din Harghita au luat cu asalt casele de bilete, iar meciul decisiv pentru accederea în Superliga se va disputa cu stadionul plin. Biletele pentru partida de pe stadionul Municipal din oraș s-au epuizat încă din prima zi în care au fost puse spre vânzare.
Pentru a diminua șansa incidentelor neplăcute, oficialii celor de la Csikszereda au decis că acordarea biletelor să se realizeze numai cu prezentarea actului de identitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER