Dan Nistor a explodat de furie, după Universitatea Craiova – U Cluj, și a vrut să își arate contractul, în direct, la TV! „Am stat în 5-6 jucători! S-a spus că luăm 18.000 de euro pe lună, arăt să se vadă”

Dan Nistor a explodat de furie, după Universitatea Craiova - U Cluj, și a vrut să își arate contractul, în direct, la TV! „Am stat în 5-6 jucători! S-a spus că luăm 18.000 de euro pe lună, arăt să se vadă”
SURSĂ Sportpictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Nistor a fost un car de nervi la finalul meciului dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova și a vrut să își arate contractul imediat după finalul partidei.

Fotbalistul a declarat că echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău are doar cinci sau șase jucători care se ridică la nivelul așteptărilor și că zvonurile legate de salariile fotbaliștilor sunt false.

Dan Nistor, extrem de nervos după ce U Cluj a pierdut finala pentru Conference League

Universitatea Cluj a pierdut barajul pentru Conference League după ce a pierdut în fața Universității Craiova la loviturile de departajare.

După primele 90 de minute, cele două echipe erau la egalitate, scor 0-0. Tot egalitate a fost și după cele două reprize de prelungiri, scor 1-1, ambele echipe marcând din penalty. Astfel, s-a ajuns la loviturile de departajare, unde oltenii au reușit să se impună cu scorul de 5-4.

Dan Nistor s-a arătat extrem de afectat de ratarea cupelor europene și a explodat după meci, vorbind despre valoarea lotului pregătit de Ioan Ovidiu Sabău dar și despre salariile pe care le încasează fotbaliștii de la Universitatea Cluj.

„Numai în pielea noastră, a mea să nu fii. În această seară trebuia să câștigăm, am avut multe ocazii dar nu am reușit să marcăm, am ratat foarte ușor. Nu am putut să înscriu din penalty-ul decisiv, vina e în totalitate a mea, îmi cer scuze tuturor suporterilor, colegilor, clujenilor. Poate a fost miza prea mare, unii jucători au fost obosiți. Cred că am arătat un fotbal frumos astăzi și nu trebuia să pierdem acest meci. Acesta este fotbalul, ne doream foarte mult, am ratat la un pas calificarea în play-off, calificarea în finala Cupei României, astăzi am ratat altă șansă.

Când stai în cinci sau șase jucători e greu să ajungi unde vrei. Am auzit în ziare că avem salarii uriașe, de 18.000 de euro. Dacă vreți vă arăt contractul meu, să nu mai spună nimeni că avem salarii de 15.000-16.000 de euro. E nevoie de jucători cu experiență, cu valoare”, a spus Dan Nistor, la finalul partidei cu Universitatea Craiova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cătălina Toma a murit la doar 21 de ani, după ce a suferit o intervenție chirurgicală complicată 😢
Cătălina Toma a murit la doar 21 de ani, după ce a suferit o intervenție chirurgicală complicată 😢
Paulo Dybala s-a decis în câteva ore, după ce i-a fost pus pe masă un salariu uriaș
Paulo Dybala s-a decis în câteva ore, după ce i-a fost pus pe masă un salariu uriaș
Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Diaconu! Regretatul actor, condus pe ultimul drum cu onoruri militare
Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Diaconu! Regretatul actor, condus pe ultimul drum cu onoruri militare
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
BREAKING | Indiciu clar! Marius Şumudică a făcut anunţul: ce le-ar fi transmis jucătorilor, după oferta colosală primită din Golf
BREAKING | Indiciu clar! Marius Şumudică a făcut anunţul: ce le-ar fi transmis jucătorilor, după oferta colosală primită din Golf
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Cine va primi toți banii lui Mircea Diaconu. Avea o avere frumușică.  Surpriză în testament!
Cine va primi toți banii lui Mircea Diaconu. Avea o avere frumușică. Surpriză în testament!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită
Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită
Astronomii ROMÂNI au găsit o stea COLOSALĂ de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele
Astronomii ROMÂNI au găsit o stea COLOSALĂ de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: Eram disperat după ea!. Vis spulberat în doar 90 de secunde
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: Eram disperat după ea!. Vis spulberat în doar 90 de…
Ispita de la Insula Iubirii este însărcinată și se căsătorește! Ce nume bizar va purta bebelușul: ”O culoare”
Ispita de la Insula Iubirii este însărcinată și se căsătorește! Ce nume bizar va purta bebelușul: ”O culoare”
Final pentru Călin Georgescu. Va fi exclus de la alegerile prezidențiale din 2025
Final pentru Călin Georgescu. Va fi exclus de la alegerile prezidențiale din 2025
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Care sunt cei mai buni jucători ai fiecărui meci din etapa a 20-a a Superligii
Care sunt cei mai buni jucători ai fiecărui meci din etapa a 20-a a Superligii
Virajul la stânga în intersecții semaforizate: Cum faci corect manevra? 🚨
Virajul la stânga în intersecții semaforizate: Cum faci corect manevra? 🚨
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
×