Plecarea deceniului de la Universitatea Craiova: unul dintre cei mai influenți fotbaliști se desparte oficial de echipa lui Mihai Rotaru!

Plecarea deceniului de la Universitatea Craiova: unul dintre cei mai influenți fotbaliști se desparte oficial de echipa lui Mihai Rotaru!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Al doilea jucător care părăseşte Universitatea Craiova în vara aceasta este mijlocaşul Alexandru Mateiu, căruia i-a expirat contractul şi care se desparte de formaţia lui Mihai Rotaru după 10 ani, timp în care a câştigat două Cupe ale României şi o Supercupă.

În vârstă de 34 de ani, Mateiu a evoluat în 326 de meciuri pentru Ştiinţa, marcând 13 goluri şi reuşind 11 pase decisive. Mateiu a fost adus acum zece ani de la FC Braşov şi a devenit unul dintre jucătorii reprezentativi ai echipei lui Mihai Rotaru.

La ultimul meci din acest sezon, Mateiu şi Bancu au primit tricouri aniversare pentru deceniul petrecut în alb-albastru.

După 10 ani, Alex Mateiu se desparte de Universitatea Craiova

A trecut nu mai puțin de un deceniu de când Alex Mateiu a semnat cu Universitatea Craiova, club de care s-a despărțit oficial în cursul zilei de vineri.

„Standing ovation pentru…Alex Mateiu! Tu vei rămâne pe viață un «leu» al Cetății din Bănie! Nu este un adio, ci mai degrabă un «pe curând», fiindcă viața îi aduce mereu împreună pe cei care împărtășesc aceleași trăiri și sentimente.

Au fost 10 ani plini de emoție, bucurie, uneori lucruri mai puțin bune, c-așa-i în fotbal, dar, cel mai important, 10 ani de ceea ce ne unește pe noi și pe tine, dragă Alex: dragostea pentru Știința. Cuvintele sunt prea puține, prea mici, pentru tot ce ne-ai oferit vreme de un deceniu. Nu uita niciodată: Craiova va fi mereu casa ta!  Alex a intrat în istorie alături de componenți ai Campioanei Unei Mari Iubiri și Craiovei Maxima, cu 10 ani la rând pentru Știința.

Până data viitoare, îți ținem pumnii pentru următoarele «aventuri» în lumea fotbalului și suntem alături de tine”, a fost anunţul Universităţii Craiova.

Alexandru Mateiu este al doilea jucător care pleacă de la Universitatea Craiova în vara aceasta, după fundaşul brazilian Raul Silva. Acestuia i-a fost propusă prelungirea contractului, însă a refuzat să continue la formația din Bănie, motivând că vârsta nu îi mai permite să evolueze la cel mai înalt nivel.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a ajuns Poliția și…
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a ajuns Poliția și…
Interzis! Laurențiu Reghecampf a anunțat unde nu are voie să antreneze și ce decizie a luat
Interzis! Laurențiu Reghecampf a anunțat unde nu are voie să antreneze și ce decizie a luat
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă!  Filmarea cu ei a scăpat pe internet
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Mădălina Ghenea, mai APETISANTĂ ca niciodată! Apariție năucitoare în dormitor: cum s-a fotografiat în așternuturi
Mădălina Ghenea, mai APETISANTĂ ca niciodată! Apariție năucitoare în dormitor: cum s-a fotografiat în așternuturi
Nunta anului în India! Iulia Vântur și Salman Khan au fost în centrul atenției pe ringul de dans!
Nunta anului în India! Iulia Vântur și Salman Khan au fost în centrul atenției pe ringul de dans!
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă a poveștii:
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă a poveștii: "A hotărât să-l…
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Strategia uluitoare cu care interlopul celebru care i-a furat maşina lui Gigi Becali a cerut eliberarea din închisoare!
Strategia uluitoare cu care interlopul celebru care i-a furat maşina lui Gigi Becali a cerut eliberarea din închisoare!
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Se poate rămâne imediat FĂRĂ PERMIS. Anunț venit astăzi, 7 IULIE: Prevederi imposibil de aplicat
Se poate rămâne imediat FĂRĂ PERMIS. Anunț venit astăzi, 7 IULIE: Prevederi imposibil de aplicat
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
A apelat la sinuciderea asistată ca să își pedepsească soțul. O clinică din Elveția te omoară la cerere
A apelat la sinuciderea asistată ca să își pedepsească soțul. O clinică din Elveția te omoară la cerere
România învinge Croaţia la Campionatul European de Volei U18 de la Blaj
România învinge Croaţia la Campionatul European de Volei U18 de la Blaj
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu să își ducă până la final momentul. Ce s-a întâmplat
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu să își ducă până la…
×