Iga Swiatek e numărul unu mondial WTA și acum e în sferturile de finală ale Roland Garros, după ce a zdrobit-o în optimi pe Anastasia Potapova, locul 41 WTA, scor 6-0, 6-0.
Poloneza e marea favorită pentru a triumfa la Roland Garros 2024, iar specialiști ca Mats Wilander sau – Alex Corretja cred că Iga nu va avea vreao rivală serioasă în următorii ani.
Wilander e convins că Swiatek va deveni din ce în ce mai bună și cinci ani de acum încolo nimeni nu-i va lua prima poziție în ierarhia mondială.
Poloneza de 23 de ani e numărul unu mondial din aprilie 2022 și a câștigat, printre altele, de trei ori Roland Garros.
Mats Wilander despre Iga Swiatek, potrivit Eurosport: „Cred că Iga Swiatek poate să rămână număr 1 mondial pentru încă cinci ani dacă rămâne sănătoasă și e ferită de accidentări. Este o jucătoare excepțională pe zgură și cred că va deveni și mai bună pe terenurile rapide.
Este precaută atunci când vine vorba de jucătoare care lovesc puternic, precum Aryna Sabalenka sau Elena Rybakina, și pe bună dreptate, căci ele pot fi periculoase în anumite condiții.
Pe zgură, însă, cred că este un pariu sigur. O văd câștigând alte 7-10 titluri la Roland-Garros și rămânând număr 1 mondial pentru încă cinci ani. Se află în căutarea perfecțiunii și lucrează la jocul ei constant, ceea ce o ajută să rămână în vârf de formă”.
Iga a fost foarte impresionantă pe teren. Nu contează împotriva cui joacă, ea este mereu foarte concentrată pe teren. Se deplasează bine și lovește mingea atât de bine, mai ales cu reverul. Este o jucătoare grozavă și ne-a arătat că știe ce are de făcut pentru a câștiga punctele – Alex Corretja despre Iga Swiatek, pentru Eurosport
Iga Swiatek a învins-o pe Potapova în mai puțin de o oră de joc, iar Andreea Prisăcariu, jucătoarea din România ce a pierdut și ea la zero în fața lui Swiatek, a reacționat: „Fapt amuzant: când țara mea m-a omorât după ce am pierdut cu Iga la 0, nimeni nu m-a apărat, toată lumea spunea ce ratată sunt și bla bla bla. Și totuși, cumva, nu sunt singura care are un astfel de scor împotriva ei. E un fel de specialitate a ei”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER