Cum ar putea pleca Kylian Mbappe de la Real Madrid după numai un sezon! Ce sumă incredibilă trebuie să plătească arabii dacă vor să îl cumpere pe francez în 2025

Cum ar putea pleca Kylian Mbappe de la Real Madrid după numai un sezon! Ce sumă incredibilă trebuie să plătească arabii dacă vor să îl cumpere pe francez în 2025
SURSA FOTO: PROFIMEDIA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kylian Mbappe a devenit luni, în sfârșit, în mod oficial, noul jucător al lui Real Madrid, echipă cu care a parafat o înțelegere valabilă pentru următoarele cinci sezoane.

Ceea ce nu se știe este că superstarul francez are în contract o clauză de reziliere, astfel că el poate fi transferat oricând începând cu vara viitoare, grupările din țările arabe fiind singurele care pot achita o astfel de sumă fabuloasă.

Kylian Mbappe poate pleca de la Real Madrid după numai un sezon! Arabii au aflat ce clauză de reziliere are în contract

Kylian Mbappe a semnat în sfârșit, oficial, cu Real Madrid, mutarea fiind deja știută de multă vreme. Internaționalul francez a semnat un contract pe cinci ani cu gruparea de pe Santiago Bernabeu, însă o clauză trecută în înțelegerea sa cu noua campionaă a Europei îl face disponibil începând cu vara viitoare.

Bine, nu mulți își permit să achite respectiva clauză de reziliere. Poatre doar cluburile din țările arabe pot să platească 1 miliard de euro. Atât este clauza de reziliere a lui Mbappe cu Real Madrid.

Voi fi jucătorul lui Real Madrid pentru cel puțin 5 sezoane. Este o bucurie imensă, un vis devenit realitate. Sunt foarte entuziasmat să ajung la acest mare club, cel mai mare din lume. Sunt extrem de mândru să pot sosi la acest club, la care am visat mereu să fiu. Vreau să le mulțumesc tuturor care m-au ajutat direct sau indirect – Kylian Mbappe

Clauza fabuloasă nu este o noutate la Real Madrid. Ea a fost introdusă de conducerea campioanei Spaniei în contractele mai multor jucători importanți, precum Vinicius Junior (23 de ani) sau Rodrygo (23 de ani) pentru a stopa din fașă încercările echipelor cu mare putere financiară din fotbalul internațional, ca Manchester City, Paris Saint-Germain sau cele din zona Golfului.

Ce salariu va avea Kylian Mbappe la Real Madrid

La Real Madrid, starul Kylian Mbappe va încasa un un salariu de 26 de milioane de euro brut pe an, conform presei din Spania, și devine cel mai bine plătit jucător din lotul lui Carlo Ancelotti.

Mai mult, atacantul francez va primi și un bonus la semnătură în valoare de 150 de milioane de euro, fracționat pe cei cinci ani de contract, adică 30 de milioane/an. Peste toate aceste sume, fotbalistul va încasa și un procent de până la 80% din drepturile sale de imagine.

 

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei.  El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe Putin
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
S-a aflat ce i-a spus Petrila lui Istvan Kovacs înainte de a fi eliminat:
S-a aflat ce i-a spus Petrila lui Istvan Kovacs înainte de a fi eliminat: "Nu poţi da cartonaş roşu unui…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Un brăilean și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat o datorie de 500 de lei. S-a îmbătat și i-a înfipt un briceag în inimă
Un brăilean și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat o datorie de 500 de lei. S-a îmbătat și i-a…
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×