Un fost fotbalist spaniol devenit hacker, care se ascundea în România de ani de zile și a fost prins la periferia Bucureștiului, a reușit să producă prejudicii de peste 10 milioane de euro!
Ex-fotbalistul este acuzat de autoritățile iberice că a păcălit sute de persoane prin mai mult metode, precum cel mai des folosit a fost piratarea conturilor de WhatsApp.
În vârstă de doar 29 de ani, Daniel Molina reușea să pirateze contactele de WhatsApp de la fel de fel de persoane, iar ulterior le cerea bani contactelor din agenda victimelor. Cel mai mediatizat infractor cibernetic din Spania, conform presei iberice, dezvăluie cum reușea să spargă conturile victimelor, însă anunță că va repara tot „răul” făcut, se arată într-un reportaj Pro TV.
Întrebat cum proceda, spaniolul a sugerat o „slăbiciune” a companiilor de telefonie mobilă din Spania, care au duplicat cartelele SIM, iar unele dintre aceste companii se confruntau chiar cu grave probleme de securitate pe platformele lor web.
„(n.r cât le cerea victimelor) Nu le ceream foarte mult. Dacă le-aș fi cerut să îmi transfere două milioane de euro, nu mi-ar fi transferat. Dar, le ceream câte 300-400 de euro de persoană. Apoi s-au acumulat și plângerile. Voi repara răul făcut”, a declarat Daniel Molina.
Fostul fotbalist a utilizat aproximativ 55 de cărți de identitate false, acte ce au fost găsite la perchezițiile în locuința acestuia, cu care reușea să își transfere banii dintr-un cont în altul pentru a nu fi prins.
Totodată, criptomonedele erau folosite ca metodă de a „spăla” banii obținuți după ce spărgea conturile de WhatsApp ale victimelor și pe care le păcălea să îi dea bani.
Hacker-ul a fost prins în luna februarie într-un apartament din București, acolo de unde a dat toate „loviturile”. Presa spaniolă scrie că aici s-ar fi ascuns de mai mulți ani, fără să fie deranjat de nimeni. Poliția a dat de urma infractorului cibernetic în Sectorul 6 al Capitalei, Daniel Molina aflându-se în locuința soției sale.
Paradoxal este că, în ciuda faptului că Molina a fost arestat atât în România, cât și în Spania, el este acum cercetat în libertate.
Bărbatul se află acum în țara noastră, în ciuda faptului că mai multe instanțe au cerut arestarea sa preventivă. El este pus sub acuzare de obținere a cheilor bancare ale victimelor păgubite prin phishing sau de smishing. Acestea sunt atacuri care folosesc SMS-uri false pentru a păcăli oamenii să descarce programe malware, să partajeze informații personale sau să trimită bani hackeri-lor cibernetici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER