Antrenoarea Victorina Bora a semnat vineri un contract pentru un sezon, cu echipa feminină de handbal Măgura Cisnădie.
După nu mai puțin de zece ani pe banca Măgurii Cisnădie, antrenorul Alexandru Weber a fost înlocuit, însă va rămâne pe un post de conducere în cadrul clubului.
Fostul pivot al Oltchimului și al naționalei, Victorina Bora a ajuns la un acord cu Măgura și a semnat vineri un contract pentru un sezon, cu posibilitate de prelungire.
Bora a mai pregătit pe SCM Craiova, Terom Iași, Unirea Slobozia, CNE Râmnicu Vâlcea, CSM Slatina și Dacia Mioveni. Noua antrenoare va colabora la echipă cu actualul secund, Bogdan Nițu.
„Îmi doresc pentru sezonul viitor ca Măgura să nu mai aibă emoții în zona fierbinte a clasamentului, chiar dacă va fi deloc ușor, pentru că sunt multe echipe foarte puternice în Liga Națională. Îmi doresc ca jucătoarele mele să ia fiecare joc în parte și să încercăm să câștigăm în fiecare etapă. Este important să ne pregătim bine și să nu avem accidentări, toate fetele să fie sănătoase. Primarul Gheorghe Huja m-a convins să mă alătur acestui club, unde cred că este un proiect sănătos” a spus Victorina Bora.
Antrenorul Alexandru Weber este pe banca Măgurii din vara anului 2014, când a venit de la Sebeș. De atunci, tehnicianul a condus echipa cisnădiană opt sezoane în Liga 1 și un sezon în eșalonul secund. Cea mai mare performanță a clubului a fost câștigarea medaliei de bronz în Liga Națională, în 2018. Măgura a strâns și patru participări în EHF European League, unde cea mai bună performanță a fost calificarea în grupe.
Ultimul sezon nu fost unul strălucit pentru Măgura, care a terminat Liga Națională pe locul 10 și a evitat la limită să joace barajele de supraviețuire, după o remiză surpinzătoare în ultima etapă, în deplasare, cu Rapid București.
Măgura își schimbă din temelii lotul pentru sezonul viitor, poarta fiind singurul post care rămâne fără modificări. Au plecat de la echipă Iskit Caliskan, Kepic, Galinska, M. Ilie, Tătar, Jlezi, M.Neagu și Vasileukaya, însă continuă jucătoare importante, precum Roșu, Batinovic sau Rajcic.
Au semnat cu Măgura sârboaicele Sanja Radosavljevic (Krim) și Natasa Lovric (Zeleznicar), spaniola Judit Vizuete, franțuzoaica Louise Cusset (Besancon), congoleza Fanta Diagouraga (Deva), slovaca Tatiana Sutranova (CSM Deva), Sarah Darie (CSM Deva) și Krisztina Toth (HC Zalău). Victorina Bora mai caută un inter, care să completeze lotul pentru sezonul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER