FCSB a devenit campioană cu Elias Charalambous pe banca tehnică, iar după ce Gigi Becali i-a mărit contractul prea din Cipru a reacționat imediat.
Elias Charalambous va primi, în sezonul viitor, un salariu de trei ori mare față de stagiunea precedentă, iar presa cipriotă a comentat decizia lui finanțatorului Gigi Becali.
Charalambous a fost numit antrenor la FCSB în luna martie a anului 2023, iar în sezonul precedent a câștigat titlul cu echipa roș-albastră, primul după o pauză de nouă ani.
Entuziasmat de faptul că formația pe care o finanțează va juca în preliminariile Ligii Campionilor, Gigi Becali a decis să-i tripleze salariul antrenorului cipriot, care va primi 15.000 de euro pe lună. Presa din Cipru a reacționat imediat și a comentat informația, citând ProSport.
„Elias Charalambous primea 5.000 de euro lunar, acum a ajuns la 15.000, conform declarațiilor făcute de patronul FCSB. Asta înseamnă că munca foarte bună a tehnicianului cipriot este recunoscută și răsplătită”, au scris jurnaliștii de la Balla.
Cu puțin timp înainte să afle că va câștiga mai mulți bani la FCSB, Elias Charalambous a oferit un interviu jurnaliștilor din Grecia, în care a recunoscut că a fost norocos să ajungă pe banca tehnică a celor de la FCSB.
„Câștigarea titlului este cel mai important succes din cariera mea. Efortul jucătorilor mei a fost răsplătit după 9 ani fără titlu. Sunt antrenor de 6 ani, dintre care 3 au fost petrecuți ca secund. Există mulți antrenori de valoare în Grecia și Cipru, dar nu mereu la fel de multe oportunități.
Am fost incredibil de norocos să ajung la un club precum FCSB. Valoarea fotbaliștilor a făcut diferența, ei sunt cei care luptă minut de minut pe teren”, a spus Elias Charalambous, într-un interviu acordat presei din Grecia.
De asemenea, tehnicianul cipriot s-a referit și la performanța senzațională obținută de Răzvan Lucescu. Românul a devenit campion în Grecia cu PAOK.
„Cu siguranță că mi-ar plăcea să lucrez și în Grecia, aș fi interesat. Am petrecut ani frumoși acolo și e un campionat care a crescut constant în ultimii ani.
Pentru PAOK a fost un mare succes câștigarea titlului în acest an, iar Răzvan Lucescu a demonstrat că este un foarte bun antrenor. Lucescu este foarte respectat și în România, este foarte serios și dedicat muncii sale”, a mai spus Elias Charalambous, potrivit publicației Metro Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER