Adus la Dinamo la începutul anului, jucătorul a plecat de la gruparea bucureșteană după doar șase luni, anunțul fiind făcut de oficialii echipei alb-roșii.
Portarul Dorin Railean a ajuns la Dinamo în ianuarie, de la Chindia, dar nu a apucat să joace niciun meci, fiind rezerva lui Adnan Golubovic.
Dinamo a renunțat la serviciile lui Dorin Railean după numai șase luni. Portarul venise de la divizionara secundă Chindia Târgoviște și nu a apucat să joace niciun minut pentru bucureșteni, în condițiile în care titular de drept a fost Adnan Golubovic.
Pentru a nu-și pierde postul de titular la naționala Republicii Moldova, Railean a preferat să plece de la Dinamo. Oficialii grupării au transmis că despărțirea s-a produs de comun acord.
Railean a ajuns în România în iulie 2021, când a semnat cu Unirea Dej, iar după două sezoane s-a transferat la Chindia Târgoviște.
În sezonul precedent a bifat 14 meciuri, toate în Liga 2, fiind de fiecare dată integralist. În Cupa României a fost de trei ori rezervă, iar în alte două situații nu a prins echipa.
În ceea ce privește meciurile de la echipa națională, el are 18 prezențe pentru cea de seniori a Republicii Moldova, plus alte trei la U19 și U21.
În preliminariile pentru EURO 2024 a fost pe teren în toate cele opt partide jucate de naționala țării lui în Grupa E. A încasat 10 goluri: unul de la Insulele Feroe, trei de la Polonia (în ambele meciuri), trei de la Albania (atât în tur, cât și în retur) și trei de la Cehia (toate în ultima etapă).
După plecarea lui Railean, Dinamo îi are pe postul de portar pe Adnan Golubovic, Denis Oncescu și Alexandru Roșca, ultimii doi îndeplinind regula U21.
El este al 11-lea jucător care părăsește gruparea alb-roșie în această vară, după Iglesias, N. Roșu, R. Grigore, Pavicic, Gregorio, Ie, Began, Bena, Ilic și Darko Velkovski.
Dinamo s-a salvat de la retrogradare în stagiunea precedentă, după ce a câștigat barajul cu Csikszereda. Formația antrenată de Zeljko Kopic a încheiat play-out-ul pe locul 7, după care a învins formația din Miercurea Ciuc pe Arena Națională cu 2-0, iar în manșa a doua nu s-a marcat niciun gol.
La capitolul sosiri, au fost anunțate achizițiile lui Cătălin Cârjan (care în sezonul trecut a jucat la Rapid, dar a rămas fără club, după ce Arsenal a renunțat la el), Adrian Caragea (de la Sassuolo) și Alexandru Roșca (de la CSC Șelimbăr).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER