Adrian Mititelu a publicat documente incredibile care atestă, conform milionarului, că FC U este cu adevărat Universitatea Craiova!

Adrian Mititelu a publicat documente incredibile care atestă, conform milionarului, că FC U este cu adevărat Universitatea Craiova!
  • Publicat:

Finanțatorul FC U Craiova, Adrian Mititelu, a publicat câteva documentele și sușține că actele reprezintă dovada că echipa lui este adevărata Universitatea Craiova.

Adrian Mititelu susține că are documente incredibile, conform cărora echnipa pe care o finanțează, FC U Craiova, este adevărata Universitatea Craiova.

Adrian Mititelu spune că are documente care dovedesc că palmaresul Universității Craiova aparține echipei care o finanțează

Curtea de Apel Timișoara a stabilit, în luna iulie a anului 2023, că Universitatea Craiova este deținătoarea palmaresului între 1948, anul înființării Științei, și 1991, când a avut loc privatizarea clubului. În respectiva perioadă de timp au fost cucerite toate cele patru titluri.

Adrian Mititelu, finanțatorul FC U Craiova, a făcut recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că-l va judeca pe 20 iunie, adică peste patru zile.

Ca un fel de preambul, omul de afaceri a publicat unele documente incendiare și susține că actele ar da dreptate grupării pe care o finanțează. Concret, FC U Craiova este, de fapt, deținătoarea legitimă a palmaresului și a siglei Universității.

Mititelu precizează că tot timpul a avut dreptate, dar sistemul opresiv mafiot a ignorat lucruri care erau foarte clare

La scurt timp după publicarea actelor, Adrian Mititelu a oferit un amplu interviu paginii de facebook FC U Craiova, în care a precizat că acele documente reprezintă doar prima fază a „contraofensivei de vară”.

„Actele care au fost făcute publice astăzi sunt o dovadă indubitabilă a faptului că Universitatea este FCU. Și că tot timpul am avut dreptate, dar am avut de-a face un sistem opresiv mafiot, care a ignorat lucruri care erau foarte clare.

Practic, sentința 72/1994 a Judecătoriei Craiova consfințește privatizarea clubului, prima privatizare a unui club de fotbal din România, care a avut loc în luna iunie a anului 1994.

Sentința consfințește voința celor care la acel moment au făcut privatizarea. Odată cu actul de privatizare, au transferat tradiția (…) care înseamnă palmares, tradiția era la acel moment cuvântul folosit pentru a se referi la palmares. La fel și sigla”, a transmis Adrian Mititelu.

Mititelu explică situația actuală într-un discurs de 20 de minute

Omul de afaceri mai susține că acest lucru a fost făcut în principal pentru că exista o obligație legală, în urma ordinului ministrului semnat de Mircea Ionescu, prin care se hotăra trecerea la fotbalul profesionist.

„Era singura șansă pentru continuarea activității clubului. Era singura cale de a continua activitatea. Acest lucru n-a fost făcut de Mititelu, ci de toți oamenii care însemnau atunci ceva pentru Universitatea Craiova”, a explicat Mititelu la începutul discursului de 20 de minute.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de 17 ani. Ce s-a întâmplat cu ea 7 zile mai târziu
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de…
”Băi, Ștefănescule!” Gigi Becali l-a certat în direct, iar fotbalistul ”a răspuns”: ”Ai văzut?”
”Băi, Ștefănescule!” Gigi Becali l-a certat în direct, iar fotbalistul ”a răspuns”: ”Ai văzut?”
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a mea din ultimii 15 ani”
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a…
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Anchetă în poliţie, după ce patroana unui salon din Galaţi şi-a făcut reclamă îmbrăcată în uniformă. Femeia voia, astfel, să atragă clienţi angajaţi la stat
Anchetă în poliţie, după ce patroana unui salon din Galaţi şi-a făcut reclamă îmbrăcată în uniformă. Femeia voia, astfel, să…
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Cum arată iubitul fiicei lui Leonard Doroftei! Vanessa, imagini rare cu parterenul ei: Meriţi tot!
Cum arată iubitul fiicei lui Leonard Doroftei! Vanessa, imagini rare cu parterenul ei: Meriţi tot!
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Lege pentru toți românii care nu locuiesc la adresa din buletin. Devine obligatoriu la divorț
Lege pentru toți românii care nu locuiesc la adresa din buletin. Devine obligatoriu la divorț
O româncă de 42 de ani a fost ucisă
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă!  Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația fanilor
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația…
×