Ianis Hagi ar putea avea parte de transferul vieții lui, imediat după EURO 2024. Marcel Coraș (65 de ani), fost mare atacant în fotbalul românesc, spunea recent că faptul că Hagi a primit numărul 10 îi aduce o responsabilitate și mai mare.
De asemenea, Coraș spune că performanța de la EURO 2024 îi poate oferi transferul vieții lui, la echipe mari și pe bani mulți.
România – Ucraina la EURO 2024 se joacă azi, de la ora 16:00, pe Allianz Arena din Munchen.
Fostul mare atacant mai spune că Ianis Hagi trebuie să joace la fel de bine ca tatăl său, Gheorghe Hagi.
„Am văzut că Ianis are tricoul cu numărul 10. Este o responsabilitate imensă, el trebuie să copieze jocul tatălui său, dacă va putea să o facă. Este foarte greu, însă nu imposibil.
Totul depinde de ziua meciului, de mentalitate, de valoare și ambiție. Un campionat european poate fi o trambulină pentru jucătorii români. Ei pot ajunge să joace pe bani mulți, la echipe puternice, dacă vor demonstra calitate”, a spus Marcel Coraș, pentru GSP.
Marcel Coraș a fost atacantul mai multor echipe, printre care Sportul Studențesc, UTA, Poli Iași, Victoria București sau Universitatea Cluj. De asemenea, fostul atacant a evoluat și în afara țării, la Panionios, în Grecia.
Marcel Coraș s-a remarcat în Europa prin performanța din sezonul 1988-1989, când a ieșit „Gheata de Argint” a Europei cu 36 de goluri, fiind depășit doar de Dorin Mateuț.
Naționala României a reușit să se califice la EURO 2024, după o pauză de opt ani. România debutează luni de la ora 16.00 împotriva Ucrainei.
România și Ucraina nu s-au întâlnit niciodată într-o partidă oficială. Și-au împărțit victoriile în partide de verificare. Tricolorii au învins cu 2-0 în 2003 și cu 4-1 în 2002, iar Ucraina a reușit să se impună cu 4-3 în 2016 și cu 3-2 în 2010.
S-a mai disputat un meci în 2011, într-un turneu din Cipru, care s-a terminat la egalitate după 90 de minute (2-2), dar nu a intrat în bilanțul confruntărilor directe.
EURO 2024 are la start 24 de echipe în șase grupe a câte patru reprezentative, între care şi România, care va juca în Grupa E, alături de Belgia, Ucraina şi Slovacia.
17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina, Munchen
17 iunie, ora 19:00 Belgia – Slovacia, Frankfurt
22 iunie, ora 16:00 Slovacia – Ucraina, Dusseldorf
22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA, Koln
26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
26 iunie, ora 19:00 Belgia – Ucraina, Stuttgart
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER