Naționala de fotbal a României a avut parte de o surpriză imensă când a ajuns la hotelul din Wurzburg, la care este cazată, după victoria în fața Ucrainei.
„Tricolorii” au fost așteptați de sute de fani în fața hotelului din Wurzburg, după victoria superbă obținută cu Ucraina, în Grupa E de la EURO 2024.
Naționala de fotbal a României a câștigat de o manieră entuziasmantă primul ei meci din Grupa E a Campionatului European din Germania, învingând Ucraina cu 3-0. Golurile „tricolorilor” au fost marcate de Nicolae Stanciu (29), Răzvan Marin (53) și Denis Drăguș (57).
În tribune au fost peste 30.000 de suporteri români, unele surse vobind chiar de 40.000 de fani ai naționalei antrenată de Edi Iordănescu. La finalul partidei, Stanciu și colegii lui s-au bucurat alături de cei prezenți în tribune.
Ceea ce s-a întâmplat, însă, în fața hotelului din Wurzburg, unde este cazată delegația României pe perioada EURO 2024, depășește orice imaginație. Deși orașul se află la aproape 280 de kilometri de locul în care a avut loc meciul, „tricolorii” au fost așteptați de sute de suporteri.
Ca semn de mulțumire pentru devotamentul lor, jucătorii și membrii staff-ului s-au fotografiat alături de cei prezenți la fața locului, continuând să sărbătoarească superba victorie în fața Ucrainei.
Succesul României din 17 iunie a fost a doua cea mai clară victorie obținută de vreo echipă la actuala ediție a Campionatului European, organizat de Germania până pe 14 iulie, când are loc marea finală.
În meciul de deschidere, echipa gazdă a surclasat Scoția cu 5-1, cu mențiunea că toate golurile au fost înscrie de germani. Pentru naționala pregătită de Julian Nagelsmann au punctat Wirtz (10), Musiala (19), Havertz (45+1-p), Füllkrug (68) și Can (90+3). Rüdiger și-a trimis mingea în propria poartă în minutul 87.
De asemenea, Spania a demolat Croația, marcându-I toate cele trei goluri în prima repriză, prin Morata (29), Ruiz (32) și Carvajal (45+2). Luka Modric și colegii nu au avut replică după pauză.
România a dat toate calculele peste cap în meciul cu Ucraina, administrând adversarei un sec 3-0. Naționala pregătită de fostul mare internațional Serhiy Rebrov nu mai pierduse la trei goluri diferență din ziua de 22 septembrie 2022, când echipa Scoția câștiga tot cu 3-0, la Glasgow, în cadrul Nations League.
Ucraina a ținut piept adversarilor până în minutul 70, când a deschis scorul McGinn. Ulterior, a mai punctat Dykes, acesta realizând o dublă (80 și 87).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER