Mihai Rotaru anunţă că nu mai acceptă compromisuri la Universitatea Craiova: „Am intrat într-o nouă eră!”. Ce rol va avea Costel Gâlcă

Mihai Rotaru anunţă că nu mai acceptă compromisuri la Universitatea Craiova: „Am intrat într-o nouă eră!”. Ce rol va avea Costel Gâlcă
Mihai Rotaru anunţă că nu mai acceptă compromisuri la Universitatea Craiova. Ce rol va avea Costel Gâlcă
  • Publicat:

Prezent la EURO, unde a văzut tricolorii dăruindu-se exemplar şi depăşindu-şi condiţia în meciul cu Ucraina, Mihai Rotaru a fost impresionat şi anunţă, printr-un comunicat al clubului, că Universitatea Craiova „a intrat într-o nouă eră sportivă”.

Începând cu noul sezon, la echipa din Bănie nu vor mai fi acceptate compromisuri în ceea ce priveşte procesul de pregătire şi de abordare a meciurilor, scopul final fiind câştigarea titlului.

Costel Gâlcă a fost numit „manager general” al Universităţii Craiova

Gruparea din Bănie precizează că lui Costel Gâlcă i-a fost acordat rolul de „manager general”, iar jucătorii vor trebui să alerge „până la ultima picătură de energie”, să aibă o mentalitate de învingători şi să aibă o viaţă sportivă şi extrasportivă impecabilă, pentru a se putea îndeplini obiectivele clubului.

„O nouă eră sportivă! Dincolo de emoții și orgolii, de bugete și presiuni, Universitatea Craiova a intrat într-o nouă eră sportivă. O perioadă în care manager general al echipei este Costel Gâlcă, singurul responsabil de construirea unui lot competitiv pentru ca Știința să câștige un nou titlu de campioană a României. Sigura condiție a acționariatului a fost aceea de a se crea o echipă cu atitudine, un lot cu jucători care să simtă istoria și menirea Universității Craiova, să-și dorească performanța indiferent de sacrificiile pe care vor fi obligați să le facă în viitorul sezon.

Vor exista trei repere care vor sta la baza viitorului Științei: Atitudine: Să alergi până la ultima picătură de energie, demonstrând o dedicare extraordinară care să-ți câștige aplauzele publicului, chiar și în momentele în care greșești. Mentalitate: Să adopți o mentalitate de învingător, transformând presiunea în motivație pentru a-ți depăși limitele, fără să clachezi în momentele dificile. Profesionalism: O viață sportivă disciplinată, dedicarea totală la antrenamente și dorința constantă de a fi mai bun astăzi decât ieri sunt esențiale pentru performanță. Direcția a fost aleasă și echipa a pornit deja în această călătorie, la capătul căreia suporterilor alb-albaștri li se va îndeplini cel mai mare vis: Campionatul României!” este comunicatul Universităţii Craiova, pe pagina oficială de Facebook.

Universitatea Craiova va disputa duminică primul amical în Austria, cu Pafos

Universitatea Craiova, finanțată de Mihai Rotaru, se află în stagiu de pregătire în Austria, unde va disputa 5 meciuri de verificare în Austria, aşa cum ProSport a anunţat în exclusivitate.

Duminică, 23 iunie, de la ora 18, Universitatea Craiova va întâlni formaţia cipriotă Pafos, cu care se află sub contract jucătorii români Adrian Rus şi Vlad Dragomir.

Pe 24 iunie, Ştiinţa va evolua contra echipei poloneze Legia Varşovia, formaţie cu care Ştiinţa a mai disputat un amical în 2019, tot în Austria, încheiat 3-3. Pe 26 iunie, Universitatea Craiova va întâlni o altă echipă poloneză, vicecampioana Slask Wroclaw. Pe 29 iunie, Universitatea Craiova va întâlni un adversar tradiţional pentru perioada de pregătire, campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad.

Pe 30 iunie, în ultimul amical din Austria, Ştiinţa va evolua contra lui FK Jablonec, la care a jucat acum câţiva ani şi Bogdan Vătăjelu.

Lotul pe care-l are la dispoziţie Costel Gâlcă în stagiul din Austria:

Portari: L. Popescu, S. Lung jr., Lazar, Goga.

Fundaşi: Vlădoiu, Soiri, Maldonado, Badelj, Zajkov, Ndong, Benga, Gaşpăr, Buşe.

Mijlocaşi: Căpăţână, Baiaram, Creţu, Houri, Danciu, Lăpădătescu, Petculescu.

Atacanţi: Mitriţă, Ivan, Markovic, Bană, Mora, Koljic, Ninaci, D. Barbu.

 

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×