Scandalos! Între timp, în fotbalul românesc. Pentru a-și ajuta ginerele, vicepreședintele recunoaște că „a întinerit” jucătorii pentru a-i putea înregistra la un turneu. „Legitimațiile erau doar pentru acea competiție, după care ar fi trebuit să le distrugă”

  • Publicat:

Fotbalul românesc oferă episoade bizare. În timp ce naționala lui Edi Iordănescu luptă la Euro 2024, sectorul juvenil, care ar trebui să alimenteze performanțele de peste ani ale tricolorilor, se confruntă cu gesturi reprobabile. Vicepreședintele Asociației Județene de Fotbal Prahova recunoaște, cu nonșalanță, că a falsificat legitimațiile unor juniori. Practic, „i-a întinerit” pentru a-și ajuta ginerele.

România luptă, în Germania, pentru calificarea în optimile Euro 2024. La baza piramidei fotbalului românesc, acolo unde ar trebui să se afle izvorul viitorului performanțelor noastre, se întâmplă lucruri imorale, greu de conceput într-o societate sănătoasă.

Scandalos! „A întinerit” juniorii pentru a-și ajuta ginerele. Autodenunțul unui vicepreședinte de AJF. „Legitimațiile erau doar pentru acea competiție, după care ar fi trebuit să le distrugă”

ProSport vă prezintă incredibilul caz al unui oficial județean care a făcut un autodenunț uluitor. Este vorba de Titi Negoiță (77 de ani), actualmente vicepreședinte al Asociației Județene de Fotbal Prahova, în același timp șeful Compartimentului de Legitimări din cadrul AJF Prahova. Funcția este și cheia gestului său reprobabil.

Subiectul este prezentat, pe larg, de colegii de la campinatv.ro și are, în intriga sa, un conflict care mocnește în AJF Prahova.

Supărat pe unii dintre colegii săi din AJF Prahova, pe care-i acuză că doresc să-l îndepărteze din asociație, Titi Negoiță face un autodenunț care trezește indignare.

Titi Negoiță. sursa foto campinatv.ro
Titi Negoiță. sursa foto campinatv.ro

Vicepreședintele AJF developează în propriile cuvinte un episod în urma căruia a fost denunțat Comisiei de Disciplină, după ce ar fi falsificat legitimațiile unor juniori care activau în echipa ginerelui său. Drept urmare, acesta a fost suspendat pentru doi ani din toate activitățile AJF Prahova. Practic, acesta „i-a întinerit” pe copii pentru a putea fi folosiți într-un turneu. Iar acum recunoaște, cu nonșalanță, totul.

© FOTO: Macrea Valentin/SPORT PICTURES

Ginerele a câștigat Cupa Satelor, competiție organizată de FRF 

Declarația lui Negoiță nu suportă altfel de comentarii legate de morala gestului, deși acesta susține că actele falsificate au fost pentru o competiție în care rezultatul meciurilor nu urma să fie înregistrat. De precizat că aceste întreceri, chiar dacă nu au rezultat consemnat, conform deciziei Federației Române de Fotbal la această vârstă, se desfășoară sub egida AJF/FRF și sunt oficiale, punctate în clasificarea academiilor.  

Ginerele meu are un club de fotbal, iar una dintre echipele sale a participat, în vara anului trecut, la un turneu la Buzău. M-a rugat ca pentru doi copii să-i fac niște legitimații în care să înlocuiscă anul de naștere 2011, cu 2012. Legitimațiile erau doar pentru acea competiție, după care ginerele meu ar fi trebuit să le distrugă”, a declarat Titi Negoiță pentru Campina Tv.

Așa cum Titi Negoiță recunoaște, beneficiarul falsului este ginerele său, Ștefan Ștefan, cel care deține echipa Petrolul Noua Generație. Acesta a câștigat, anul acesta, Cupa Satelor, cu Târgșoru Vechi, competiție organizată sub egida FRF.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu insecticid
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare…
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar român!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar…
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul.
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×