Florin Salam, apariția serii la petrecerea de la Universitate, după calificarea României în optimile EURO! Fanii au venit buluc să se bucure alături de cântăreț. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Manelistul Florin Salam și-a făcut apariția la petrecerea din Piața Universității după calificarea României în optimile EURO, iar fanii au venit buluc să se bucure alături de cântăreț.

Naționala de fotbal a României a scos, din nou, oamenii în stradă, prin calificarea în optimi la EURO, iar Florin Salam a fost apariția serii la petrecerea de la Universitate.

Fanii au venit buluc să se bucure alături Florin Salam, la petrecerea de la Universitate

Naționala de fotbal a României s-a calificat în optimile de finală de la EURO 2024, după remiza cu Slovacia, în Grupa E. „Tricolorii” au încheiat grupa pe primul loc și își vor afla adversara la miezul nopții, după încheierea partidelor din Grupa F.

Meciul cu Slovacia a putut fi urmărit și în Piața Revoluției, pe un ecran imens instalat de oficialitățile orașului. Imediat după fluierul final al partidei de la Frankfurt, românii prezenți la fața locului s-au dus spre Universitate, dând drumul la petrecere.

Unul dintre suporterii prezenți la Universitate i-a pupat mâna lui Florin Salam

La un moment dar, în timp ce suporterii și-au luat inima în dinți și au început să „ocupe” bulevardul, și-a făcut apariția manelistul Florin Salam, în mașina personală, condusă de un prieten.

Fanii prezenți la Universitate au blocat accesul bolidului, iar cântărețul s-a dat jos din mașină, bucurându-se alături de cei prezenți la fața locului, care au dat buzna pentru a se fotografia cu manelistul.

Florin Salam a stat în zonă câteva zeci de secunde, după care urcat pe locul din dreapta șoferului, nu înainte de a le transmite suporterilor echipei națioinale că îi iubește. Unul dintre aceștia s-a apropiat de mașină și nu a avut nicio reținere să-i pupe mâna manelistului.

„Tricolorii” au câștigat Grupa E de la EURO 2024 organizat de Germania datorită golaverajului mai bun

România s-a calificat în optimile de finală de la EURO 2024, după ce s-a clasat pe primul loc. Situația din Grupa E este una care se întâmplă foarte rar la competiții de acest gen.

Toate cele patru formații, România, Belgia, Slovacia și Ucraina, au acumulat patru puncte. Ca urmare, singurul mod posibil în care s-a putut face departajarea între ele a fost pe baza golaverajului general.

Iar la acest capitol „tricolorii” au stat cel mai bine. Echipa lui Edi Iordănescu a marcat patru goluri și a primit trei, Belgia a înscris de două ori și a încasat un gol, Slovacia a avut golaveraj 2-2, iar Ucraina unul negativ, 2-4.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
15 ani de închisoare. Legea a intrat în vigoare astăzi, 1 Iulie
15 ani de închisoare. Legea a intrat în vigoare astăzi, 1 Iulie
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×