„Intervenția á la Dibu” reușită de Florin Niță la scorul de 1-1 în România – Slovacia a calificat România în optimile EURO și a fost explicată pas cu pas de către portarul cu trei titluri de campion în palmares.
Eduard Stăncioiu, fostul portar cu care CFR a cucerit trei titluri în Superliga, a vorbit despre intervenția salvatoare a lui Florin Niță din partea a doua a meciului cu Slovacia. Florin Niță a avut o intervenție miraculoasă, la fel ca portarul sud-american Emiliano Martinez în finala Cupei Mondiale dintre Argentina și Franța.
România a obținut calificarea în optimile de finală, iar portarul Florin Niță este unul dintre eroii „tricolorilor”, după ce a salvat la o fază extrem de periculoasă care putea să ducă scorul la 2-1 în favoarea slovacilor.
Eduard Stăncioiu consideră că intervenția lui Florin Niță din finalul meciului este cea mai tare dintre toate intervențiile portarului de la EURO 2024. El a explicat „frame cu frame” cum a intervenit Niță și a salvat o minge greu de apărat în condițiile din acel moment.
„(nr. Intervenția lui Florin Niță din finalul meciului) Cred că a fost și cea mai tare (nr. intervenție) din cele trei meciuri pentru că a fost o execuție tehnică în condiții extreme când nu vezi nici mingea, trece printre picioarele fundașului, e foarte greu de intervenit. Și-a lăsat piciorul în spate, a avut și o doză de noroc. Intervenția e fenomenală. Acolo cred că s-a jucat calificarea noastră. La un 2-1 pentru slovaci era foarte greu de revenit mai ales în condițiile respective”, a declarat Eduard Stăncioiu, la ProSport Live.
Florin Niță a fost inclus în topul celor mai buni portari de la EURO 2024, internaționalul român având nu mai puțin de 10 intervenții salvatoare. Doar portarul georgienilor, Giorgi Mamardashvili, l-a întrecut în clasament, cu 15 intervenții salvatoare, într-o grupă dificilă cu Portugalia, Turcia și Cehia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER