Victor Pițurcă a venit cu un verdict și a descris naționala Olandei în doar două cuvinte! Fostul selecționer a spus care este tactica pe care Edi Iordănescu ar trebui să o utilizeze în meciul România – Țările de Jos, din optimile de finală ale EURO.
Victor Pițurcă (68 de ani), cel care a condus selecționata României la EURO 2008, a vorbit despre următoarea adversară a României la Campionatul European din Germania, acesta spunând că Olanda a fost „coșmarul său” pe vremea când era la „cârma” reprezentativei țării noastre.
Fostul selecționer a admis faptul că olandezii au un lot puternic, asta deși, la nivel individual, Țările de Jos nu mai au jucătorii de altădată, în opinia lui Victor Pițurcă.
„Coșmarul meu, când eram selecționer. Mereu dădeam de ei. Dar ce echipă aveau, cu Robben, Van Persie, Van Nistelrooy, Seedorf, Van der Vaart. Am reușit totuși să-i batem, atunci, în 2007.
Și acum vom avea un meci foarte greu, fiindcă olandezii, chiar dacă nu mai au valorile individuale de altădată, au jucători foarte buni și puternici. Au și ei minusuri care pot fi speculate. Eu văd cam 60-40 la sută șansele în favoarea lor.
Însă 40 la sută înseamnă mult! Pe vremea mea, când jucam cu ei, nu aveam mai mult de 25 la sută șanse. Deși aveam și noi echipă bună pe atunci!”, a spus Victor Pițurcă, potrivit publicației gsp.ro.
Mai apoi, tehnicianul a spus că România trebuie să fie exemplară în meciul cu rivalii de la Campionatul European, dar și că „tricolorii” trebuie să uite de ce a fost în trecut pentru a se putea concentra pe viitorul lor la EURO.
„Marți va trebui să fim impecabili fizic și psihic la ora jocului cu olandezii. Nu avem nimic de pierdut, cum se spune, dar pentru această generație ar însemna ceva formidabil să ajungă în primele 8 din Europa. Și se poate!
Dar euforia de după calificare trebuie să treacă de a doua zi și să rămână doar mândria. Dacă vrei să devii mare, trebuie să uiți repede ce a fost și să te concentrezi pe ce urmează”, a mai spus Victor Pițurcă, cel care a adăugat că elevii lui Edi Iordănescu trebuie ca la nivel psihic „să depășească orice barieră!”.
Meciul România – Olanda, din faza optimilor de finală ale EURO 2024 se va disputa marți, 2 iulie, de la ora 19:00, la Munchen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER