Echipa antrenată de Mircea Rednic nu se regăsește în amicalele disputate în Slovenia, la Rogla. După 1-2 cu campioana Bosniei-Herțegovina, Borac Banja Luka, UTA a cedat și în fața lui FK Sarajevo.
Bosniacii pregătiți de Zoran Zekic vor evolua în preliminariile Conference League, iar în prima parte a amicalului cu arădenii au apelat la multe rezerve.
Aceștia au profitat și, pe lângă ocazia mare ratată de Ezekiel, au și marcat printr-un fundaș. În minutul 24, Fabry a centrat din corner și Conte a înscris cu o lovitură puternică de cap.
După pauză, Sarajevo și-a trimis pe gazon și câteva dintre „piesele grele” și acestea au făcut diferența în fața UTA-ei. Catakovic și Beganovic au înscris la capătul unor atacuri rapide-școală, iar Andjusic a transformat un penalty dictat pentru hențul în careu al lui Rodrigues.
Mircea Rednic a tras tot meciul de fundașii centrali Conte și Benga (acesta jucând 90 de minute și cu Borac Banja Luka) și nu i-a utilizat deloc pe Iurasciuc (obosit de pe drum, căci a susținut o probă de BAC la mijlocul săptămânii) și Dumiter (ușor accidentat). Altfel, noile achiziții încă nu se remarcă cu mare lucru, cum și tinerii din lot încă își fac rodajul.
Altfel, ca și colegul său, Sorin Rădoi, celălalt „secund” al lui Rednic, Ștefan Boroș, vorbește despre aspecte pozitive și în acest al doilea eșec de la Rogla, după 1-2 cu Banja Luka.
„Un test bun pentru noi, ne continuăm pregătirea fizică și tactică a echipei. Am întâlnit o echipă agresivă, în fața căreia ne-am îndeplinit obiectivele pe care ni le-am propus. Nu am avut jucători accidentați, ceea ce este foarte bine și așteptăm următorul meci. Am avut o primă repriză foarte bună, după care…Trebuie să ținem cont că toți jucătorii trec printr-un program intens de cantonament. Am avut antrenamente foarte bune, jucătorii sunt încărcați din punct de vedere muscular și fizic”, a spus Boroș.
Întrebat care au fost cauzele căderii din partea secundă, ajutorul lui Rednic a adăugat: „Poate în repriza a doua nu am intrat cu aceeași atitudine cu care am terminat prima repriză și asta s-a văzut puțin. Dar, una peste alta, au fost și aspecte pozitive în acest meci. Până la meciul de mâine o să discutăm și o să încercăm, împreună cu Coach, să punem la punct anumite aspecte și încercăm să îndreptăm lucrurile ce nu au mers azi. Iar mâine urmează un nou test, un nou antrenament pentru noi, în ceea ce ne dorim să pregătim pentru campionat”.
UTA joacă din nou, de această dată cu o formație mai modestă, austriecii de ligă secundă ASK Voitsberg.
Duminică dimineață, delegația arădenilor se va pune pe drum către România, iar Mircea Rednic le va da liber jucătorilor săi până miercuri.
UTA: Iliev (60 R. Popa) – Râpă (60 A. David), Conte, Benga, Anișorac (60 Trif) – C. Mihai (73 Ekmekci), Van Durmen (55 Pedro) – Samson (30 Calotă, 55 Rodrigues), Fabry (60 Halaf), Omondi (73 Calotă) – Ezekiel (60 Cristea).
FK Sarajevo: Rogic – Unusic, Mujkic, Durickovic, Durakovic – Alajmovic, Julardzija – Matanovic, Mehmedovic, Ristic – Catakovic. Au mai jucat: Rockov Musija – Kyeremeh, Guliashvili, Ristic, Beganovic, Nurkovic, Andjusic, Celik, Jovic, Đorđević
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER