Ilie Dumitrescu vede deja o posibilă învingătoare la EURO și surprinde cu anunțul despre un fotbalist: „Este cel mai bun din lume”

Ilie Dumitrescu vede deja o posibilă învingătoare la EURO și surprinde cu anunțul despre un fotbalist: „Este cel mai bun din lume”
  • Publicat:

Ilie Dumitrescu (55 de ani), fost mare atacant al echipei naționale și actual analist TV, vede în Spania drept o posibilă învingătoare la EURO 2024, după ce ibericii au trecut la pas, în optimi, de reprezentativa Georgiei.

Spania s-a impus cu un nemilos 4-1, după ce la pauză a terminat cu un egal pe tabelă, 1-1. Rodri, Ruiz, Williams și Olmo au punctat pentru selecționata antrenată de Luis de la Fuente.

Ilie Dumitrescu, impresionat de prestațiile Spaniei de la EURO. Are și un jucător favorit, pe care îl consideră „cel mai bun din lume” pe postul lui

Duminică, 30 iunie, la EURO 2024 s-au decis alte două optimi de finală, și anume Anglia – Slovacia cu Spania – Georgia. În prima partidă, englezii au obținut dramatic calificarea, după ce Bellingham a înscris un gol egalizator în minutul 90+5. Ulterior, Harry Kane a punctat în prelungiri și, după 120 de minute, Anglia s-a impus cu 2-1. Golul slovacilor a fost marcat de Schranz, în minutul 25.

La puțin timp după fluierul final din Anglia – Slovacia 2-1, la Koln, pe stadionul Rhein Energie a început optimea dintre Spania și Georgia. Debutul acestui meci a fost de asemenea neașteptat, cu un gol marcat în dreptul echipei cotate cu șanse mai mici. Georgia a deschis scorul în minutul 18, după ce fundașul iberic Robin Le Normand și-a introdus mingea în propria poartă. Însă, Spania a reacționat înainte de pauză, iar în minutul 39 a restabilit egalitatea prin Rodri.

În repriza secundă, „Furja Roja” s-a dezlănțuit și a făcut diferența la nivelul tabelei. Ruiz, Williams și Olmo au punctat în minutele 51, 75 și 83, iar Spania s-a impus cu 4-1 și a obținut calificarea în sferturi, unde va da peste țara gazdă, Germania.

Ilie Dumitrescu, fost mare internațional și actual analist TV, s-a declarat impresionat de jocul prestat de spanioli și nu s-a ferit să aleagă și un favorit din teren. Este vorba despre Rodri, mijlocașul lui Manchester City, despre care Ilie Dumitrescu a spus:

Îl ai pe Rodri, care luminează jocul. El are mereu soluția înainte să primească mingea. Este cel mai bun jucător din lume pe această poziție în momentul de față. Spania a avut aceeași exprimare de la primul meci”, a spus fostul mare atacant, la Digi Sport.

Rodri a fost integralist în Spania - Georgia 4-1. SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Rodri a fost integralist în Spania – Georgia 4-1. SURSA FOTO: PROFIMEDIA

Spania, marea favorită la EURO?

Totodată, Ilie Dumitrescu a lăsat de înțeles că Spania este, în opinia lui, marea favorită pentru un triumf la EURO 2024. Actualul analist TV i-a lăudat pe iberici pentru că au reușit să își creeze o nouă identitate de joc și pentru faptul că au fost cei mai constanți de la turneul final din Germania:

E o diferență foarte mare, Spania are o exprimare consistentă, este singura echipă care nu-și iese din tipar, are o identitate de joc. Fundașii centrali, la 30 de metri de poartă, extremele stau în bandă, fixează adversarii, iar fundașii laterali sunt interi. Purtătorul de balon are mereu o soluție în plus”, a mai spus Ilie Dumitrescu.

Spania a înregistrat victorii pe linie la EURO 2024, iar golul primit din partea Georgiei a fost primul de la actuala ediție a Campionatului European. În faza grupelor, ibericii s-au impus cu Croația (3-0), Italia (1-0) și Albania (1-0).

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi de la Bacalaureat
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi de la Bacalaureat
FCSB a câștigat Supercupa, iar colegii au avut un mesaj pentru Tavi Popescu: ”Să nu mai vină la echipă”
FCSB a câștigat Supercupa, iar colegii au avut un mesaj pentru Tavi Popescu: ”Să nu mai vină la echipă”
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea. Cum arată
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea.…
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Reacţia unui britanic care a călătorit cu 9 lire la clasa I cu CFR:
Reacţia unui britanic care a călătorit cu 9 lire la clasa I cu CFR: "O să fiu sincer"
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Ion Ţiriac a fost implicat într-un incident în trafic şi amendat de poliţie. Reacţia furibundă a miliardarului
Ion Ţiriac a fost implicat într-un incident în trafic şi amendat de poliţie. Reacţia furibundă a miliardarului
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!' 😲
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!' 😲
România a depășit Ungaria. Umilință supremă pentru unguri
România a depășit Ungaria. Umilință supremă pentru unguri
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Euro 2024, în linie dreaptă. Două meciuri monumentale astăzi, care vor stabili primele semifinaliste
Euro 2024, în linie dreaptă. Două meciuri monumentale astăzi, care vor stabili primele semifinaliste
Euro 2024: Spania - Germania. Finala din sferturi. Câştigă cine se descurcă cel mai bine fără minge
Euro 2024: Spania - Germania. Finala din sferturi. Câştigă cine se descurcă cel mai bine fără minge
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Un bărbat a vrut să mănânce o conservă de ton, dar când a deschis-o a încremenit. Peste ce a putut să dea
Un bărbat a vrut să mănânce o conservă de ton, dar când a deschis-o a încremenit. Peste ce a putut…
×