Primul patron din Superliga care nu se aliază boicotului pregătit de Gigi Becali împotriva regulii U21. „Noi avem drumul nostru și ne-am adus jucători încă din sezonul trecut. Nu ne interesează ce fac alte cluburi”. EXCLUSIV

  • Publicat:

Laszlo Dioszegi a spus pentru ProSport că nu are de gând să i se alăture lui Gigi Becali pentru boicotarea regulii U21.

Regula U21 le dă în continure mari bătăi de cap conducătorilor din fotbalul românesc, iar Gigi Becali  a anunțat chiar un boicot al acesteia.

Patronul FCSB a anunțat că a avut o discuție cu Rotaru, Varga și Șucu pe tema regulii U21, cea care este impusă de FRF.

„Eu în Supercupă nu joc cu U21, îi bag pe cei mai buni pe care îi am. Nu mă obligi pe mine să joci cu U21. Am vorbit cu Bodescu (n.r. – secretar general adjunct de la FRF), a zis că am dreptate, că nu trebuie să ne oblige. Văd că n-au dat niciun fel de semnal. Acum nu am ce să fac. Nu mai joc cu U21, eu am vorbit și cu Șucu, a zis că e de acord.

M-am întâlnit cu Șucu, Varga, Rotaru și am stabilit să nu mai jucăm cu U21. Așa am stabilit și eu fac asta. Nu e lege, e ceva dat de Stalin, care are puterea.A furat Stalin puterea și a făcut ce a vrut. Așa au făcut și ei, la Comitetul Executiv votează lumea ce vor ei. Nu mai merge așa, cu tiranie. Să pierdem cu 3-0, asta vreau. Dar mă voi duce și la TAS”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Laszlo Dioszegi nu se aliază boicotului pregătit de Gigi Becali împotriva regulii U21

ProSport a stat de vorbă și cu Laszlo Dioszegi, iar patronul lui Sepsi ne-a dezvăluit care este poziția sa în legătură cu situația respectivă.

„Noi ne vedem de treaba noastră, nu ne intereseză niciun boicot, și vom respecta decizia FRF-ului.  E treaba lui Gigi Becali ceea ce afirmă, dar noi ne vedem de drumul nostru. Fiecare e liber să facă tot ceea ce dorește și tot ceea ce consideră că este mai bine pentru clubul său. Nu vreau să deranjez pe nimeni prin spusele mele, dar vă mai spun încă o dată că Sepsi va respecta decizia FRF.

Noi ne-am luat măsuri încă de anul trecut pentru acestă regulă, bănuiam că nu o să fie schimbată, și am transferat doi jucători. Am ales să facem acest lucru, în vederea respectării regulii U21, pentru postul de fundaș dreapta. Dacă în timp FRF-ul decide să schimbe regula, atunci evident că nu ne displace nici acestă măsură”, a spus Dioszegi.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Note LIVE Bacalaureat 2024 | Rezultatele la BAC, publicate pe EDU.RO
Note LIVE Bacalaureat 2024 | Rezultatele la BAC, publicate pe EDU.RO
Un român, dorit de Juventus și de AC Milan! A ales și urmează să semneze contractul
Un român, dorit de Juventus și de AC Milan! A ales și urmează să semneze contractul
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu bebelușul. Cei doi au ales un nume biblic, cu totul special
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu bebelușul. Cei doi au ales…
„Vis devenit realitate”. Cum ar putea Cristiano Ronaldo și Lionel Messi să joace împreună
„Vis devenit realitate”. Cum ar putea Cristiano Ronaldo și Lionel Messi să joace împreună
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit al divei
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit al divei
Laurențiu Reghecampf rupe tăcerea după scandalul din stradă, de la Snagov, cu Anamaria Prodan: ”Ea a premeditat!"
Laurențiu Reghecampf rupe tăcerea după scandalul din stradă, de la Snagov, cu Anamaria Prodan: ”Ea a premeditat!"
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât mă costă?
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât mă costă?
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de ore pentru rezultat e imposibil
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de ore pentru rezultat e imposibil
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
E deprimant! Ce i s-a putut întâmpla lui Irinel Columbeanu, după ce şi-a pierdut întreaga avere şi a ajuns la azil!
E deprimant! Ce i s-a putut întâmpla lui Irinel Columbeanu, după ce şi-a pierdut întreaga avere şi a ajuns la…
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector 4! 👏🔝
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector 4! 👏🔝
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai asta în mașină
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai asta în mașină
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Incredibil: neamțul Zwayer, care ne-a tocat în meciul cu Olanda, trimis de UEFA la a treia partidă la rând a batavilor
Incredibil: neamțul Zwayer, care ne-a tocat în meciul cu Olanda, trimis de UEFA la a treia partidă la rând a…
Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, explică modificările regulilor de arbitraj la startul sezonului
Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, explică modificările regulilor de arbitraj la startul sezonului
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și cum arată modelul de cerere
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și cum arată modelul de cerere
×