Tuttomercato anunță lovitura dată de Giovanni Becali: Dennis Man va semna după România – Olanda 0-3! „Au acceptat condițiile impresarului”

Tuttomercato anunță lovitura dată de Giovanni Becali: Dennis Man va semna după România - Olanda 0-3! „Au acceptat condițiile impresarului”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dennis Man este foarte aproape de a semna contractul după meciul România – Olanda, din optimile EURO, iar lovitura este orchestrată de Giovanni Becali.

În urmă cu o săptămână, fotbalistul și agentul s-au întâlnit cu președintele clubului Parma pentru a negocia reînnoirea angajamentului cu „cruciații”, însă nu au reușit să cadă la un acord.

Dennis Man va semna după România – Olanda 0-3, grație lui Giovanni Becali

Contractul lui Dennis Man cu Parma, formația care a reușit să promoveze cu românul în teren în Serie A, a ajuns la final, iar interesul clubului parmegian este păstrarea „tricolorului” și pentru noul sezon. Giovanni Becali, agentul mijlocașului român, ar fi ajuns la un acord cu oficialii grupării de pe stadionul „Ennio Tardini”, iar, în prezent, nu mai trebuie îndeplinite decât formalitățile.

Se așteaptă ca Dennis Man să semneze prelungirea contractului cu cei de la Parma imediat după revenirea de la EURO, potrivit site-ului italian Tuttomercato.

  • În ultima stagiune, Dennis Man a evoluat în 35 de partide, a marcat 13 goluri și a oferit șapte pase decisive.
  • Cota de piață a lui Dennis Man este de nouă milioane de euro, conform Transfermarkt.

Borussia Dortmund, pe urmele mijlocașului român

Prestațiile lui Dennis Man din ultimul sezon, dar și de la Campionatul European din Germania a stârnit interesul mai multor cluburi din fotbalul european. De asemenea,gigantul german Borussia Dortmund este interesat să obțină semnătura lui Dennis Man, iar Victor Becali a expus variantele pe care acesta le are și despre cum poate evolua situația sa referitoare la viitorul angajament.

„Dorința jucătorului este de a rămâne la Parma, să facă un campionat bun în Serie A. Asta a fost dorința lui, dar în fotbal nu se știe ce se va întâmpla a doua zi.

Sigur că a avut o evoluție foarte bună cu Ucraina, dar asta nu înseamnă că schimbă. Dacă vine o ofertă de la o echipă care și-l dorește pe jucător nu mai contează că sunt câteva milioane în plus în ziua de astăzi”, a declarat Victor Becali, conform iAMsport.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector 4! 👏🔝
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector 4! 👏🔝
Un român, dorit de Juventus și de AC Milan! A ales și urmează să semneze contractul
Un român, dorit de Juventus și de AC Milan! A ales și urmează să semneze contractul
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă!  Filmarea cu ei a scăpat pe internet
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet
„Vis devenit realitate”. Cum ar putea Cristiano Ronaldo și Lionel Messi să joace împreună
„Vis devenit realitate”. Cum ar putea Cristiano Ronaldo și Lionel Messi să joace împreună
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit al divei
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit al divei
Laurențiu Reghecampf rupe tăcerea după scandalul din stradă, de la Snagov, cu Anamaria Prodan: ”Ea a premeditat!"
Laurențiu Reghecampf rupe tăcerea după scandalul din stradă, de la Snagov, cu Anamaria Prodan: ”Ea a premeditat!"
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât mă costă?
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât mă costă?
Doi deţinuţi au dat BAC-ul din spatele gratiilor, în Baia Mare. Unul dintre ei a obţinut la Matematică nota 8,80
Doi deţinuţi au dat BAC-ul din spatele gratiilor, în Baia Mare. Unul dintre ei a obţinut la Matematică nota 8,80
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
Câţi bani trebuie să plătească Pescobar, după afişarea rezultatelor la BAC 2024. Suma pe care o vor încasa elevii cu media 10
Câţi bani trebuie să plătească Pescobar, după afişarea rezultatelor la BAC 2024. Suma pe care o vor încasa elevii cu…
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Ungaria ne dă lecții. Ungurii fac de rușine toată România
Ungaria ne dă lecții. Ungurii fac de rușine toată România
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
La 5 zile de la gafa cu Olanda, Radu Drăgușin a explicat cum a fost păcălit de Gakpo
La 5 zile de la gafa cu Olanda, Radu Drăgușin a explicat cum a fost păcălit de Gakpo
Echipa naţională de fotbal a Franţei a câştigat meciul împotriva extremei drepte
Echipa naţională de fotbal a Franţei a câştigat meciul împotriva extremei drepte
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și cum arată modelul de cerere
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și cum arată modelul de cerere
×