Universitatea Craiova și Mihai Rotaru au hotărât să se despartă de internaționalul finlandez Pyry Soiri (29 de ani).
Aşa cum ProSport a anunţat în premieră de săptămâna trecută, Universitatea Craiova s-a despărţit de internaţionalul finlandez Pyry Soiri (29 de ani). Acesta nu era în graţiile antrenorului Costel Gâlcă, cum nu a fost nici în cele ale predecesorului acestuia, bulgarul Ivaylo Petev.
Costel Gâlcă nu l-a folosit pe Pyry Soiri în meciurile amicale din Austria şi nici în campionat, cu excepţia barajului de Conference League cu U Cluj, când a fost nevoie să apeleze la el din pricina accidentărilor lui Vlădoiu şi Căpăţână.
Finlandezul a acuzat unele probleme medicale în cadrul stagiului din Austria, dar nici când a fost apt nu s-a contat pe el, iar în meciurile de verificare, Costel Gâlcă i-a folosit ca fundaşi dreapta pe Ştefan Vlădoiu, Mihai Căpăţână şi Florin Gaşpar.
În cele din urmă, formația din Bănie l-a cedat pe Soiri la formaţia Kallithea, care a promovat recent în prima ligă din Grecia, antrenată de fostul jucător italian Massimo Donati.
„Clubul Universitatea Craiova l-a transferat definitiv pe internaționalul finlandez Pyry Soiri la formația Athens Kallithea FC din Grecia. Îi mulțumim și îi dorim mult succes în continuare!”, este anunţul clubului din Bănie.
La Kallithea, Soiri va fi coechipier cu fostul jucător de la FCSB şi CFR Cluj, Thierry Moutinho, şi cu Michael Pereira, fost jucător la CFR Cluj.
Venit în iarnă la Craiova, ca jucător liber de contract, după ce evoluase la HJK Helsinki, Pyry Soiri mai avea încă doi ani de contract cu Universitatea, pentru care a bifat numai șase prezenţe în stagiunea precedentă.
Între timp, oltenii sunt în căutarea unui fundaş dreapta, ţinând cont că Ştefan Vlădoiu a fost mai mult accidentat în ultimii ani şi a avut evoluţii oscilante, Mihai Căpăţână este de fapt mijlocaş, iar Florin Gaşpar, deşi este într-o creştere evidentă, demonstrată atât la meciurile „satelitului”, cât şi în amicale la echipa mare, este considerat încă necopt, la cei 16 ani pe care-i are.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER