Andrei Rațiu, fundașul dreapta al României, a avut prestații solide la Campionatul European și ar putea prinde un transfer de top.
Totuși, mutarea s-ar putea să nu se mai realizeze din cauza unei probleme total neașteptate.
În urmă cu o săptămână, presa iberică anunța că Brighton, Brentford și Atalanta Bergamo s-ar lupta pentru semnătura lui Andrei Rațiu.
Totuși, a apărut o problemă incredibilă care ar putea stopa transferul. Rayo Vallecano, echipa sa, face tot posibilul să-l păstreze și vrea să-l ademenească cu un salariu mai mare și cu postul de titular.
„Vallecano vrea să îi reînnoiască contractul cu o îmbunătățire a condițiilor și acesta va dobândi rol de titular în sezonul 2024-2025. Planurile nu se opresc la un singur sezon din moment ce aceștia mizează pe Rațiu pentru viitor.
De la venirea lui vara trecută, Andrei a fost considerat un pariu pe termen lung. De altfel, fundașul a semnat inițial cu La Franja până în 2028”, au notat spaniolii de la as.com.
Jurnaliștii nemți anunțau că Andrei Rațiu, fundașul lui Rayo Vallecano, ar putea obține un transfer de top în Bundesliga ca urmare a prestațiilor sale bune de la EURO 2024.
„Din echipa României, Rațiu iese extrem de mult în evidență. Și nu numai datorită părului său albastru. Cel mai bun jucător de câmp al României din toate cele trei meciuri de până acum de la Campionatul European.
Este destul de posibil ca prestațiile solide ale lui Rațiu de până acum să atragă atenția unui club sau două din Bundesliga. Rațiu urcă foarte mult în flancul drept și este un adevărat pericol pentru porțile adverse.
În remiza cu Slovacia a avut două ocazii importante de a marca, iar asta în calitate de fundaș dreapta. Rațiu este și foarte rapid, viteza sa de top fiind măsurată la peste 35km/h.
Acum sprintează spre Bundesliga? Cunoscut drept Sonic datorită părului său albastru, Rațiu ar putea face următorul salt în carieră, la fel ca eroul din jocul video”, a scris Bild.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER