Dennis Man a dat lovitura după EURO 2024 și semnează un contract uriaș. Giovanni Becali a anunțat că jucătorul va semna luni noua înțelegere.
Internaționalul român, Dennis Man, a impresionat sezonul trecut, dar și la EURO 2024, așa că Giovanni Becali anunță că e aproape să prindă transferul carierei. Atacantul român a promovat cu Parma în Serie A, iar italienii nu vor să îl piardă gratis. De aceea sunt gata să îi facă un contract uriaș. Jucătorul va semna zilele viitoare noua înțelegere și va juca în Serie A sezonul viitor.
Dennis Man a fost ofertat de mai multe cluburi mari. S-a vehiculat și un posibil transfer la Borussia Dortmund, dar internaționalul român a decis să își prelungească înțelegerea cu Parma, formație cu care mai avea doar un an de contract.
Italienii îl puteau pierde gratis anul viitor, așa că Giovanni Becali s-a asigurat că jucătorul va avea un contract uriaș „pentru o formație venită din liga a 2-a în Serie A”. Impresarul român afirmă și că jucătorul este tot mai aproape de transferul carierei pe o sumă uriașă, dacă reușește să aibă o formă bună în prima ligă italiană așa cum s-a întâmplat sezonul trecut în eșalonul secund.
„Dennis Man cred că va semna luni sau marţi. Atât Mihăilă, cât şi Man, au nişte salarii bune pentru o echipă care vine din liga a 2-a. Luni sau marţi se termină şi cu Man. În divizia A e altceva. Dacă dădeai 12-13 goluri, cum a făcut-o in divizia B, 30-40 de milioane de euro e o nimica toată pentru un transfer”, a declarat Giovanni Becali la digisport.ro.
La fel ca Denis Man, Valentin Mihăilă și-a prelungit înțelegerea cu Parma. Ambii jucători au făcut parte din lotul naționalei României la EURO 2024. Dennis Man a marcat de 11 ori și a oferit șase pase de gol sezonul trecut în Serie B. Colegul său, Mihăilă, a înscris de șase ori și a oferit două pase decisive în 32 de partide.
Contractul românului expiră în 2025 așa că impresarii au început negocierile cu Parma. Giovanni Becali confirmă că cele două părți au ajuns la o înțelegere.
Reprezentanții românului au cerut pentru un contract pe două sezoane nu mai puțin de două milioane de euro pe an, dar Parma ar fi urcat oferta doar până la 1,7 milioane de euro. Cel mai probabil cele două părți s-au întâlnit undeva la mijloc, iar cu tot cu bonusuri, internaționalul român va încasa aproape patru milioane de euro în următorii doi ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER